Creşte încrederea în economiile din Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicele care reprezintă aşteptările investitorilor şi analiştilor din Europa Centrală şi de Est pentru următoarele şase luni a crescut cu 7,1 puncte, la 59,1 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat de la începerea măsurătorilor, în decembrie 2007, potrivit datelor Institutului European de Cercetare Economică ZEW şi Erste Bank AG.

Creşterea vine după un alt important salt al indicelui, cu 21,1 puncte în luna decembrie. „Experţii din pieţele financiare se aşteaptă ca situaţia economică din regiune să se îmbunătăţească până la mijlocul acestui an.

Evaluarea situaţiei economice actuale din Europa Centrală şi de Est indică, de asemenea, o ameliorare puternică", a declarat Mariela Borrel, analist ZEW. Şi raportul BERD arată o crştere de 3,3% a economiilor din rgiune în 2010. „Redresarea economiei globale sprijină creşterea eonomiilor regionale, însă va limitată de factorii locali", a declarat Erick Berglöf, economistul-şef al BERD.

„Politicile pentru echilibrarea bugetelor publice sau private vor contribui la susţinerea creşterii creditării şi a redresării economice", se mai arată în raportul BERD.În acest an, economia poloneză va creşte cu 2,3%, în timp ce Ungaria şi Statele Baltice vor rămâne în continuare în recesiune. Pentru 2011 este anticipată o revenire pe linie pentru întreaga regiune.

Creşterea înceată a creditării şi majorarea şomajului va afecta cererea internă care se va menţine la cote deosebit de scăzute. Factorul de creştere în 2010 va fi exportul care îşi va reveni mai rapid.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite