Creditul de casă nu va fi lovit de normele BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul „Prima Casă“, demarat în 2009 în prezenţa premierului, va putea continua fără restricţii din partea BNR
Programul „Prima Casă“, demarat în 2009 în prezenţa premierului, va putea continua fără restricţii din partea BNR

Regulamentul prin care Banca Naţională va limita creditarea de consum în valută nu va afecta împrumuturile imobiliare, spune liderul bancherilor.

Banca Naţională a României (BNR) pregăteşte un regulament prin care dacă avem venituri în lei va fi extrem de greu să ne mai împrumutăm în valută (euro, în mod special) pentru nevoi personale, însă acest regulament nu se va aplica şi creditelor pentru case.

Proiectul viitoarelor norme de prudenţialitate impuse de BNR prevede, între altele, asigurarea unui avans de 30% şi a unei garanţii de peste 130% din valoarea creditului de consum, în cazul în care acesta e solicitat în valută, iar clientul are venituri în lei.

În cazul creditelor de locuinţe, un astfel de regim prudenţial ar fi însemnat blocarea accesului la un împrumut în euro pentru casă al majorităţii românilor care câştigă venituri în lei. Dar iată că putem răsufla uşuraţi: noile norme ale BNR nu vor afecta şi credite în valută pentru achiziţia de locuinţe în actualele condiţii. „BNR a fost de acord ca prevederile noilor reglementări să nu se aplice creditelor ipotecare şi imobiliare", a declarat ieri Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

„Prima Casă", liber la valută

„Avem veşti bune de la discuţiile cu BNR. Noul regulament nu afectează achiziţiile de locuinţe, care se vor face în condiţiile existente. De asemenea, nici achiziţia de locuinţe prin programul „Prima Casă" nu va fi afectată", a afirmat Gheţea, în deschiderea conferinţei „Romania Financial Forum 2011", eveniment organizat de Mediafax în parteneriat cu BNR. El a arătat că instituţiile bancare sunt preocupate să menţină creditarea pentru persoanele fizice la un nivel rezonabil, având în vedere condiţiile din piaţă.

„În laboratoarele băncilor se analizează modificările regulamentului şi sunt sigur că nu vor trece trei luni şi BNR va constata că vor exista oferte din partea băncilor pentru continuarea activităţii de creditare", a spus Gheţea. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite