Creditele în franci, o bombă cu ceas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea restanţelor la împrumuturile în franci elveţieni a crescut de cinci ori de la începutul acestui an din cauza scumpirii semnificative a monedei exotice. Francul elveţian a atins ieri un noi maxim istoric în raport cu leul, Banca Naţională cotând valuta la 3,3955 lei. Românii cu credite în franci sunt cei afectaţi.

 Mii de români s-au lăsat „seduşi" în urmă cu doi-trei ani de dobânzile mici practicate de bănci pentru creditele în franci elveţieni. Ei au ignorat la momentul respectiv riscul valutar, iar acum sunt direct afectaţi de aprecierea monedei exotice faţă de euro şi, implicit, faţă de leu.

Mai citeşte şi:

Frăţia tutunului încinge inflaţia

Francul elveţian a doborât record după record în raport cu celelalte valute pe fondul statutului său de monedă de refugiu. Mai exact, în perioade de turbulenţe economice, investitorii se refugiază pe franc, în detrimentul euro, care este acum direct afectat din cauza situaţiei economice din unele state din zona unică. Întărirea francului în raport cu moneda europeană înseamnă automat un curs de schim leu/euro mai ridicat. Banca Naţională a României a anunţat pentru astăzi o referinţă de 3,3955 lei/franc, cu 7,33% mai sus faţă de cea de acum o lună şi cu aproape 20% comparativ cu începutul anului.

Rate mai mari

Cei mai afectaţi de scumpirea francului elveţian sunt românii care au de rambursat credite în această valută. Aproape 13% din valoarea împrumuturilor contractate de populaţie până la finele lunii octombrie era în moneda elveţiană. Chiar dacă rata pe care o au de achitat lunar a rămas la aceeaşi valoare în franci sau a scăzut, pe fondul reducerii indicelui LIBOR până la un minim de 0,17% pe an, românii scot mai mulţi lei din buzunar pentru achitarea ratei. Astfel, din cauza scumpirii monedei exotice, pentru o rată de 750 de franci elveţieni, împrumutatul plăteşte acum mai mult cu 400 de lei faţă de începutul anului şi cu aproape 900 de lei comparativ cu ianuarie 2008.

Restanţele au explodat

Veniruile mai mici ale românilor, cumulate cu ratele mai mari în echivalent lei, au determinat o creştere fulminantă a restanşelor la creditele în franci elveţieni. Ratele restante în franci mai mari de 30 de zile au crescut de aproape cinci ori de la începutul anului şi au ajuns la echivalentul a 155 de milioane de euro.

O soluţie pentru cei cu credite în franci, pentru a se feri de volatilitatea cursului, este refinanţarea. Având în vedere că dobânzile la creditele în lei sunt încă foarte mari comparativ cu celelalte valute, refinanţarea în euro rămâne una dintre soluţii. Deşi leul a pierdut teren şi în raport cu moneda unică, evoluţia cursului leu/euro a fost una mai stabilă. Dacă Ordonanţa 50 va trece de plenul Camerei deputaţilor în ultima formă stabilită, băncile vor fi obligate să refinanţeze gratuit creditele din portofoliu în condiţiile afişate la ofertele curente. 

s
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite