Creditele în monede exotice se scumpesc în 2007 cu cel puţin 0,25%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest fel, împrumuturile în yeni sau franci vor pierde avantajul deţinut în faţa finanţărilor în euro

Finanţările ipotecare în monede exotice, yeni japonezi şi franci elveţieni, ar putea avea dobânzi mai mari. Motivul ţine de faptul că băncile centrale din cele două state ar putea majora ratele dobânzilor de politică monetară.
Creditele pentru locuinţe în yeni japonezi sau franci elveţieni, lansate de băncile comerciale anul trecut, ar putea ajunge în situaţia de a nu mai fi atractive comparativ cu împrumuturile ipotecare în alte monede. Asta pentru că analiştii financiari ce urmăresc pieţele financiare ale acestor state se aşteaptă la majorări ale dobânzilor de politică monetară atât din partea băncii centrale a Elveţiei, cât şi a Japoniei. Astfel, cele mai multe estimări indică faptul că Banca Naţională a Elveţiei va continua seria majorărilor dobânzii de politică monetară, începută anul trecut, urmând ca nivelul să fie ridicat cu încă 0,25 puncte procentuale. Ultima majorare a ratei dobânzii a avut loc în luna septembrie, atunci când dobânda de intervenţie a ajuns la 1,75%. Prin aceste majorării, oficialii elveţieni încearcă să menţină diferenţa dintre dobânzile interne şi cele din zona euro, astfel încât francul să nu se deprecieze comparativ cu moneda europeană. Mai mult, pe măsură ce Banca Centrală Europeană va continua să majoreze dobânda de politică monetară, este posibil ca şi ratele dobânzilor elveţiene să se majoreze. Totodată, oficialii băncii centrale japozene se reunesc în a doua parte a lunii ianuarie, iar estimările pieţei financiare indică ca fiind foarte probabilă o creştere a dobânzii de politică monetară de la nivelul curent de 0,25% la 0,5%.
Scumpirile internaţionale se resimt în ţară
Finanţările pentru locuinţă, acordate populaţiei în yeni japonezi sau franci elveţieni, ar putea ajunge la costuri similare cu cele ale creditelor acordate în euro. Spre exemplu, în timp ce un împrumut acordat în franci elveţiei are un preţ anual de circa 7% (din dobândă şi comisioane), un credit similar, dar acordat în euro, are o dobândă ce variază în jurul a 8-9%. Iar o nouă majorare a dobânzilor elveţiene se va resimţi cu siguranţă în costul creditelor acordate persoanelor din ţara noastră. Similară este şi situaţia împrumuturilor în yeni japonezi, care deşi au o dobândă de circa 6% (inclusiv comisioanele), prezintă un pericol mai mare decât cele în franci sau euro. Asta pentru că, în timp ce Banca Naţională a Elveţiei ar putea majora dobânda de politică monetară în ritm cu Banca Centrală Europeană, special pentru a diminua riscul deprecierii francului, opinia analiştilor internaţionali indică faptul că yenul a ajuns la limita maximă de apreciere. Astfel, moneda japoneză este considerată ca fiind cu randament redus, ceea ce va diminua atractivitatea yenului comparativ cu alte valute. Implicit, scăderea puterii yenului se va resimţi şi în costul creditelor din România, prin intermediul cursului de schimb.
Totuşi, în ciuda eventualelor majorări ale dobânzilor din Elveţia şi Japonia, creditele pentru locuinţe acordate în monede exotice, chiar dacă ar putea ajunge la un cost similar cu împrumuturile în euro, sunt în continuare mai avantajoase decât cele în lei. Asta pentru că finanţările în monedă naţională au un preţ de circa 12% pe an (dobândă plus comisioane). Mai mult, ţinând cont de faptul că, începând cu acest an, băncile comerciale nu mai au restricţii la acordarea finanţărilor în valută, este posibil ca o mare parte din ofertele de finanţare pentru sectorul imobiliar să treacă pe valută.

Euro, peste 3,4 RON în ianuarie
Cursul de schimb al leului a urcat, ieri, la 3,4103 ron/euro, cu circa 0,7% mai mult decât în ziua precedentă. Ionuţ Dumitru (foto), analistul-şef al Raiffeisen Bank, a precizat că, după ce anul trecut cotaţia coborâse spre 3,5 ron/euro, în acest momentul cursul se corectează. În plus, în funcţie de evoluţia celorlalte monede din regiunea Europei Centrale şi de Est, este posibil să vedem un curs de peste 3,4 lei/euro, pe tot parcursul lunii ianuarie. "Iar pentru finalul anului curent, cotaţia ar putea ajunge la 3,45 3, 50 ron/euro", precizează Dumitru.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite