Ford trimite oltenilor bani la adrese expirate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii minoritari ar trebui să primească câte 700 de lei pentru acţiunile răscumpărate. Americanii trimit banii prin mandat poştal la adrese declarate acum 14 ani de craiovenii care au obţinut acţiuni la Automobile Craiova.

Operaţiunea de răscumpărare a acţiunilor deţinute de „cuponari" la Automobile Craiova s-ar putea dovedi o adevărată piatră de încercare pentru Ford România, acţionarul majoritar al societăţii, cu peste 97% din titluri. Micii acţionari sunt obligaţi să‑şi vândă deţinerile după ce Ford a devenit proprietar a peste 95% din companie.

Anunţul privind răscumpărarea obligatorie nu a ajuns însă şi la urechile „cuponarilor" care ar trebui să primească acum, în medie, câte 700 de lei. Acţionarii minoritari urmează să primească banii la adresele declarate în 1996, atunci când au obţinut cupoanele.

„Cuponarii" nu ştiu ce trebuie să facă

„Mulţi dintre cei care deţin acţiuni nici măcar nu ştiu că trebuie să primească bani pentru ele. În plus, au trecut 14 ani de când oamenii au obţinut aceste acţiuni şi este foarte posibil ca ei să nu mai locuiască la adresele pe care le-au declarat atunci.

Mulţi s-au mutat sau au plecat în străinătate. Ne-am confruntat des cu astfel de cazuri", ne-a spus George Popa, broker în cadrul agenţiei Interdealer din Craiova. Oamenii care au acasă cupoane de la Automobile Craiova spun că habar nu aveau că trebuie să primească bani.

„Nu am auzit că trebuie să primim bani pe cupoanele alea, nici nu ştiu ce trebuie să fac, unde trebuie să sun ca să îi primesc, mai ales că eu m-am mutat acum 10 ani la o altă adresă. Nu mi se pare normal să nu facă publicitate la aşa ceva", a spus Ioan Cernătescu, fost angajat al uzinei craiovene.

Potrivit legii, intermediarul Ford este obligat să dea anunţ în Buletinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, pe site-ul instituţiei şi în două ziare financiare de circulaţie naţională. Ford România a publicat însă aceste anunţuri.

În această situaţie ar putea fi toţi cei 12.700 de „minoritari" care deţin acţiuni la Automobile Craiova. Fiecare dintre aceştia ar trebui să primească acasă, prin mandat poştal, în medie, aproximativ 700 de lei, reprezentând contravaloarea a 40 de acţiuni. Suma totală care ar trebui plătită de Ford se ridică la peste 2,6 milioane de euro.

Plăţile se fac până la 9 februarie

Potrivit reprezentanţilor Ford, chiar dacă banii nu vor ajunge la destinatar prin poştă, aceştia vor fi depozitaţi într-un cont şi vor fi la dispoziţia acţionarilor care nu şi-au ridicat banii pe termen nelimitat.

„În situaţia în care sumele plătite acţionarilor sunt returnate intermediarului, acesta le depune într-un cont deschis de acţionarul care îşi exercită dreptul prevăzut la art. 206 din 297/2004 la o bancă autorizată de BNR în favoarea acţionarilor care nu au încasat contravaloarea acţiunilor. Sumele transferate în contul bancar deschis în acest scop vor rămâne la dispoziţia acţionarilor pe termen nelimitat",a spus Nadia Crişan, reprezentanta Ford România.

Plata acţiunilor se va face până la 9 februarie, dar acţionarii pot comunica până la 2 februarie intermediarului care se ocupă de întreaga procedură, EFG Eurobank Securities SA, cum şi unde vor să primească banii. În cazul în care nu vor face acest lucru, banii se primesc, automat, prin mandat poştal.

Peste 12.500 de acţionari minoritari

12.700 de acţio­nari minoritari ar trebui să fie plătiţi de Ford pentru răscumpărarea acţiunilor. Astfel, fiecare dintre aceştia ar trebui să primească acasă, prin mandat poştal, în medie, aproxi­mativ 700 de lei, reprezentând contravaloarea a 40 de acţiuni.

Statul vrea să extindă garanţiile şi în alte domenii

Reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi cei ai Băncii Europene de Investiţii (BEI) au semnat ieri, la Palatul Victoria, un acord de împrumut în valoare de 400 de milioane de euro pentru Ford România, care va fi garantat de statul român în proporţie de 80%.

Potrivit premierului Emil Boc, Ministerul Finanţelor va pregăti, în perioada următoare, cadrul normativ pentru extinderea garanţiilor de stat şi în alte domenii.

„Avem în vedere, în special, acordarea de garanţii de stat pentru cofinanţarea proiectelor europene, în vederea susţinerii administraţiilor locale, a întreprinderilor, a ONG-urilor, pentru a putea aduce banii europeni în România", a spus şeful Executivului.

Acesta a precizat că se va extinde schema garanţiilor guvernamentale pentru „Prima Casă" şi pentru alte programe de acest gen.

Producţie anuală de 250.000 de maşini din 2011

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat că uzina Ford de la Craiova ar putea ajunge, până în vara lui 2011, la o producţie anuală de 250.000 de vehicule pe an. Potrivit ministrului, momentul în care Ford va ajunge la o asemenea capacitate de producţie va însemna finalizarea cu succes a proiectului de garantare de către Guvernul României a 80% din creditul acordat de Banca Europeană de Investiţii uzinei de la Craiova.

„Sper să văd şi finalul acestui proiect, adică ziua în care Ford va avea 250.000 de vehicule pe an. Acest lucru va însemna o contribuţie masivă la PIB-ul României şi la exporturile româneşti şi cred că poate să se întâmple în nu mai mult de 18 luni din acest moment", a spus Vlădescu. Compania va plăti, pentru o perioadă de cinci ani, doar dobânda aferentă împrumutului şi va putea rambursa finanţarea abia la sfârşitul acestui interval.

Grupul Ford intenţionează să utilizeze împrumutul la dezvoltarea producţiei de vehicule comerciale, dar şi la fabricarea unei maşini mici cu motor inovativ şi ecologic, a afirmat vicepreşedintele Ford, Wolfgang Schneider.

„Deja am început producţia de vehicule comerciale şi vrem şi realizăm şi o maşină mică cu motor inovativ şi ecologic", a spus Schneider. El a arătat că garanţia statului român permite grupului Ford să îşi asigure lichiditate într-o perioadă de criză economică şi a apreciat că fără acest sprijin împrumutul nu putea fi contractat.

„Ne asumăm o provocare foarte mare, de a transforma uzina din Craiova într-o companie importantă pentru grupul Ford", a adăugat Schneider.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite