Corecţiile de preţ aşteptate nu au făcut ravagii la bursă
0Ultima săptămână bursieră a marcat consumarea, cel puţin parţială, a corecţiei aşteptate de majoritatea analiştilor pieţei de capital. După o perioadă cu o lichiditate foarte bună şi
Ultima săptămână bursieră a marcat consumarea, cel puţin parţială, a corecţiei aşteptate de majoritatea analiştilor pieţei de capital. După o perioadă cu o lichiditate foarte bună şi creşteri ale cotaţiilor pe toate palierele, investitorii şi-au marcat profiturile.
Totuşi, finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române (BCR), precum şi declaraţiile oficialilor Erste Bank, referitoare la listarea băncii austriece la BVB au atenuat, în ultimele două sesiuni, din corecţie, mai ales la nivelul titlurilor SIF.
Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate s-a diminuat cu 25% faţă de săptămâna precedentă, ajungând la 244,5 milioane de lei, din care schimburile cu acţiunile Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF) au cumulat peste 117 milioane de lei.
SNP a făcut un sfert din piaţă
Un sfert din rulaj a fost reprezentat de tranzacţiile încheiate cu titlurile SNP Petrom (SNP), care au depăşit 59 milioane de lei. SNP s-a aflat, constant, în topul celor mai tranzacţionaţi emitenţi, cu un maxim obţinut în şedinţa de miercuri când, la preţul de 0,5950 lei/acţiune, a fost încheiată o tranzacţie specială (Deal) de 30,4 milioane de lei. Titlurile SNP s-au depreciat, săptămâna trecută, cu 2,4%, de la 0,6050 lei/acţiune la 0,5900 lei/acţiune. şi titlurile Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) au încheiat pe minus, la preţul de 0,0913 lei/acţiune, cu 0,76% mai jos faţă de preţul de închidere al săptămânii precedente (0,0920 lei/acţiune). După un început în forţă, cu un maxim de 0,0985 lei/acţiune, titlurile RRC au atins, în ultima şedinţă a perioadei analizate, un minim de 0,0903 lei/acţiune.
Titlurile Transelectrica la 35 de lei
Totuşi, corecţia resimţită nu a fost una de mare intensitate: indicele BET, care măsoară evoluţia celor mai lichide societăţi listate, s-a depreciat cu 0,53%, în timp ce indicele BET-Compozit, care urmăreşte activitatea tuturor societăţilor de la cota bursei, s-a apreciat cu 0,04%. Titlurile SIF au pierdut, în medie, 0,74%, cea mai mare scădere, cu 1,6%, fiind înregistrată de titlurile SIF 3 Transilvania. Ultimul preţ de tranzacţionare pentru acţiunile SIF 3 a fost de 2,4500 lei/titlu. Acţiunile SIF 1 Banat-Crişana au coborât cu 1,48%, până la cursul de 2,6600 lei/titlu, iar acţiunile SIF 5 Oltenia cu 0,64%, până la 3,0600 lei/titlu. Acţiunile SIF 2 Moldova şi cele ale SIF 4 Muntenia au închis la cursul ultimei şedinţe din săptămâna precedentă, de 2,6600 lei/titlu, respectiv - de 1,7700 lei/titlu. După aflarea veştilor pozitive dinspre Erste Bank, indicele BET-FI a marcat şi o şedinţă pe verde, atenuând, joi, din deprecierile pe titlurile SIF. Acţiunile Transelectrica (TEL) au marcat un nou maxim istoric, ajungând, pe parcursul sesiunii de marţi, la pragul de 35 de lei/titlu. Transelectrica a închis săptămâna la cursul de 32,5000 lei/acţiune, în creştere cu 1,24% faţă de preţul de închidere al săptămânii precedente.