Conturile bancilor "fantoma" in Romania vor fi restrictionate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lista suspectilor de spalare de bani - actualizata aproape saptamanal

Conturile din banci straine "fantoma" in bancile din Romania vor fi restrictionate, iar autoritatile vor trebui sa gaseasca un instrument financiar-bancar de blocare a activelor si finantarii activitatilor teroriste. Masura este inclusa in pachetul "Idei si directii de actiune privind prevenirea si combaterea coruptiei in anul 2004", initiat de ministrul Justitiei, Cristian Diaconescu. Initiativa oficialului guvernamental, ce va fi discutata de guvern, vine in completarea unui set de masuri adoptate de Executiv imediat dupa declansarea luptei impotriva terorismului de catre guvernele occidentale. "Exista deja o lista facuta de ONU, de guvernul SUA, insusita de guvernul Romaniei si o hotarare care dispune blocarea tuturor conturilor celor nominalizati ca fiind suspectati de activitati teroriste sau de finantarea acestora. Listele cu persoanele suspectate sunt actualizate aproape saptamanal si sunt distribuite in sistem", ne-a explicat Nicolae Cinteza, directorul Directiei de Supraveghere din Banca Nationala. El spune ca bancile introduc in computer numele respective astfel incat, in momentul in care o persoana de pe lista sau cu acelasi nume incearca sa faca o operatiune prin sistemul bancar romanesc, acesta genereaza automat un mesaj in banca respectiva. In ce priveste bancile "fantoma", definite ca fiind banci fara o prezenta fizica, sediu, in nici o tara, ci doar "o camera si un scaun" intr-o incapere de regula intr-un paradis fiscal, posibilitatile de prevenire sunt mult mai dificil de realizat. Motivul: nu exista o lista completa a acestor banci (nicaieri in lume) iar, ca urmare, verificarea se poate face doar ulterior, dupa efectuarea tranzactiilor. "Daca ar fi o lista, le-as spune: Atentie nu deschideti conturi la urmatorii clienti! Ce pot sa spun este ca noi nu agream relatiile de corespondenta (deschiderea de conturi) ale bancilor romanesti cu astfel de banci din off-shore-uri. In trecut, in toate cazurile identificate am cerut inchiderea conturilor respective", spune oficialul BNR. El a explicat ca legea da dreptul Bancii Nationale de a verifica orice banca de pe teritoriul Romaniei, dar nu interzice bancilor sa faca plati catre banci din off-shore-uri. "Chiar daca din punct de vedere legal nu e interzis, atunci cand facem verificari la o banca si identificam operatiuni cu banci din paradisuri fiscale, toate acestea sunt atent analizate. Daca nu au fost raportate de banca respectiva la Oficiul de Prevenire a Spalarii Banilor, sunt raportate de BNR atat catre acesta, cat si catre Parchetul General", a mai spus Cinteza. Prima sursa de informare a BNR este un almanah numit "Bankers Almanac", care cuprinde toate bancile din lume. "Sunt 6-7 volume. Daca o banca nu e in acest almanah, deja ne punem semne de intrebare", a conchis oficialul bancii centrale. Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatie Romane a Bancilor si prim-vicepresedintele Alpha Bank, spune la randul sau ca bancile nu au posibilitatea sa controleze banca destinatarului si ca, "in momentul in care avem suspiciuni, raportam la Oficiul pentru Prevenirea Spalarii Banilor". In opinia sa, in paradisurile fiscale exista si banci oneste, corecte, si noi lucram cu aceste banci. El sustine ca "suspiciunile sunt legate de tipul si modul unor operatiuni bancare, pe care banca le raporteaza Oficiului, dar nu le poate refuza".

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite