Contraofertele pentru acţiunile salariaţilor BCR au afectat vânzările către Erste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi este ultima zi pentru subscrierea în cadrul ofertei lansate de banca austriacă pentru titlurile BCR deţinute de salariaţi

Ultima zi a ofertei lansate de Erste Bank pentru acţiunile BCR deţinute de salariaţi este probabil cea mai dificilă, atât pentru reprezentanţii băncii austriece, care au emoţii privind succesul operaţiunii, cât şi pentru salariaţii care au amânat această decizie până în ultimul moment. Chiar dacă preţul oferit de banca austriacă este foarte tentant, vehicularea unor zvonuri privind lansarea unor oferte concurente i-a pus pe mulţi pe gânduri.
Erste Bank a oferit un preţ de 6,5 euro pentru o acţiune BCR sau posibilitatea conversiei acestora în titluri ale băncii austriece. Făcând un calcul simplu, rezultă că un salariat primeşte, în medie, peste 30.000 de euro. Desigur, în cazul persoanelor cu funcţii, sumele sunt şi mai mari. Cei aflaţi undeva în josul liniei ierarhice ar primi mai puţin decât media. Oricum, este vorba de sume în euro, din patru cifre, care nu pot fi trecute uşor cu vederea.
Pentru cunoscătorii pieţei de capital, nici varianta conversiei titlurilor BCR în acţiuni Erste Bank nu este tocmai de neglijat. Raportul de schimb indică un preţ pentru o acţiune BCR ceva mai ridicat decât în cadrul ofertei în numerar. Desigur, acest lucru nu este deloc surprinzător - oricine ar fi în locul Erste Bank ar prefera să facă schimb de acţiuni decât să pună numerar la "bătaie". Variantele propuse de austrieci au fost bine gândite, fiind destul de tentante atât pentru cei care doresc să obţină lichidităţi, cât şi pentru cei ce preferă jocul la bursă.
Salariaţii BCR nu sau grăbit să subscrie
În pofida elementelor atractive, salariaţii BCR nu sau îngrămadit însă să subscrie în cadrul ofertei. Expectativa acestora a fost determinată în primul rând de aşteptările privind evoluţia băncii în următorii ani şi, mai ales, de perspectiva listării BCR la bursă. Iar decizia a devenit şi mai greu de luat în ultima săptămână, odată cu afirmaţiile oamenilor de afaceri George Copos şi Gigi Becali privind intenţia de a cumpăra acţiuni BCR la un preţ mai mare decât cel oferit de Erste. Mai mult, reprezentanţii societăţilor de investiţii financiare (SIF) consideră că banca românească va fi listată până în 2009. Or, în aceste condiţii, cei care se temeau că ar putea rămâne captivi în acţionariatul BCR au început să se întrebe ce ar fi mai bine de făcut. Cel puţin până în 2009, există posibilitatea obţinerii unor dividende pentru acţiunile BCR. Conform contractului de privatizare, Erste sa angajat să distribuie sub formă de dividende cel puţin 40% din profit. Desigur, în valori absolute, dividendul pe acţiune, calculat pe baza profitului estimat pentru acest an, nu este foarte mare. Însă, determinând un randament al dividendului (dividend/ preţ oferit de Erste), se obţine o valoare de 2%, ceea ce corespunde nivelului mediu de la BVB. Acest calcul arată că preţul oferit de austrieci a fost foarte bine fundamentat.
Oficialii Erste par decişi să nu prelungească sau să reia oferta în alţi termeni. Cât priveşte rezultatul ofertei, oficialii băncii austriece au declarat, pentru Adevărul, că centralizările vor fi finalizate spre sfârşitul primei săptămâni din decembrie.
Analiştii se aşteaptă la o subscriere de cel mult 4%
Specialiştii se aşteaptă la un grad de subscriere de cel mult 4%, adică jumătate din pachetul vizat de austrieci. Desigur, nu există centralizări în acest sens, ci este vorba doar de opinii ale analiştilor. La începutul ofertei, mulţi salariaţi se gândeau să vândă jumătate din acţiuni şi să păstreze restul. Numai că, de atunci, Erste a prezentat estimările privind evoluţia BCR în următorii ani.
Profitul estimat pentru exerciţiul financiar în curs este de circa 250 milioane de euro. Obiectivul austriecilor este triplarea acestuia până în 2009. În aceste condiţii, este de aşteptat ca listarea băncii să se facă la un preţ mai bun decât cel aferent ofertei făcute în acest moment.
Tentaţia banului este foarte mare, oriunde în lume. şi oricare ar fi variantele pe care au mers salariaţii BCR, este vorba de sume consistente. Cel puţin pentru un român din clasa medie. Rămâne de văzut ce ia tentat pe salariaţi - să vândă acum sau să aştepte creşterea valorii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite