Consumul de electricitate continuă să crească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumul naţional final de energie electrică a crescut în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2010 cu 3,9% faţă de acelaşi interval din anul 2009, ajungând la 29282,9 milioane kWh (29,2 TWh ), informează Institutul Naţional de Statistică.

Populaţia a utilizat cu 3,1% mai multă electricitate, iar pentru iluminatul public s-a folosit cu 3,6% mai puţină energie. Procentul de majorare a consumului total în primele şapte luni este cel mai mare din acest an, raportat de INS comparativ cu anul trecut. În primul semestru, creşterea a fost de 3,8%, iar în perioada ianuarie-mai, de 3,5%. În acest an, INS nu a raportat nicio lună în care consumul de energie să fie pe minus faţă de 2009.

Totodată, în primele şapte luni, producţia de energie a hidrocentralelor a crescut cu 15%, datorită unui an hidrologic extrem de bun, în timp ce cantitatea de energie generată în termocentrale a fost mai mică cu 7,6%. Centrala nucleară de la Cernavodă a produs cu 3,6% mai puţină energie. Exportul de electricitate a scăzut cu 57,8% faţă de primele şapte luni din 2009. De asemenea, INS a raportat o creştere a importului de gaze cu 77%, ca urmare a revenirii consumului. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite