Consultanţă pentru exportatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Economiei şi Comerţului a semnat un contract de colaborare cu Centrul Internaţional al Comerţului din Elveţia, pentru următorii trei ani, pentru dezvoltarea unei reţele de

Ministerul Economiei şi Comerţului a semnat un contract de colaborare cu Centrul Internaţional al Comerţului din Elveţia, pentru următorii trei ani, pentru dezvoltarea unei reţele de consultanţă pentru exportatori. 70% din consultanţă se va realiza la nivelul judeţelor. Programul este în valoare de 1,5 milioane de euro. "Acest program va fi centrat pe regiuni şi pe judeţe şi are drept scop majorarea bazei de exportatori", a declarat Iuliu Winkler, ministrul delegat pentru comerţ. Programul va avea trei componente: asistenţă tehnică pentru creşterea numărului de exportatori, îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi crearea/facilitarea accesului la informaţie al companiilor româneşti. Contribuţia elveţienilor în acest program este de 1,13 milioane de dolari, iar statul român va participa cu suma de 318.000 de dolari. Potrivit lui Costin Lianu, directorul Direcţiei pentru Promovarea Exporturilor, România a obţinut în mod excepţional finanţare pentru un program care se întinde după data integrării, pentru că acesta susţine obiectivele Strategiei Naţionale de Export, realizată în colaborare cu Centrul Internaţional al Comerţului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite