Construim tot mai puţine case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statisticile oficiale arată că în România s-au construit, în total, puţin peste 29.000 de locuinţe în primele 9 luni din acest an, număr semnificativ mai mic decât cele consemnate în aceleaşi perioade din anii anteriori.

Spre exemplu, românii au construit, în perioada ianuarie-septembrie 2008, peste 36.600 de case, iar în intervalul similar din 2009 - mai mult de 38.100 de locuinţe. Cele mai drastice scăderi se înregistrează la categoria locuinţelor construite de stat (din fonduri publice). Dacă în primele 9 luni din 2008 statul livra 2.087 de locuinţe, iar în 2009 - 3.282 de locuinţe, în acelaşi interval din 2011 a finalizat doar 1.227 de case.

În trimestrul al treilea din 2011 au fost date în folosinţă 11.278 de locuinţe, cu 2.180 mai puţine faţă de acelaşi trimestru din 2010, potrivit datelor anunţate ieri de Institutul Naţional de Statistică. Pe medii de rezidenţă, în trimestrul al treilea din 2011 cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul rural - 6.190 de unităţi, reprezentând 54,9% din total. De altfel, de la începutul acestui an s-a inversat raportul de „forţe", în mediul rural fiind construite mai multe case decât în cel urban. 

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite