Construcţiile scot industria din criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele patru luni din acest an, constructorii şi-au înteţit lucrările faţă de aceeaşi perioadă din 2011.

Două veşti bune vin din datele centralizate la Institutul Naţional de Statistică: afacerile industriaşilor au crescut per ansamblu cu 2,3% în primele patru luni din acest an şi, în aceeaşi perioadă, volumul lucrărilor de construcţii a avansat cu 9,1% faţă de perioada similară din 2011. Vestea proastă este că, în industrie, cererea de mărfuri, reprezentând comenzile noi, şi-a continuat scăderea cu 0,8%, însă acest recul este mult atenuat faţă de cel din lunile anterioare. Toate acestea conduc la concluzia că reducerea cererii la export este compensată prin creşterea comenzilor la intern, iar această creştere este susţinută de sectorul construcţiilor, care dă semne tot mai clare de revenire.

De la renovări la construcţii noi

Până nu demult, lucrările de reparaţii şi renovări la clădiri atenuau scăderile din construcţii. Acum, trendul s-a inversat şi avem o scădere masivă a lucrărilor de reparaţii, compensată de o creştere sănătoasă a construcţiilor noi.

„Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la lucrările de reparaţii capitale (-16,7%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-11,3%). La lucrările de construcţii noi, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 22,8%. Pe obiective de construcţii, volumul lucrărilor a scăzut la clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale cu 19,9%, respectiv cu 1,0%. La construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor a crescut cu 23,4%", se arată într-un comunicat al INS.

Electrocasnicele, pe val

Cifra de afaceri, reprezentând vânzările din industrie, a crescut în primele patru luni cu 2,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Evoluţia a fost influenţată de creşterile din industria extractivă (de 5,7%) şi din industria prelucrătoare (2,2%).

Potrivit INS, pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate domeniile: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,7%), sectorul energetic (+5,6%), fabricarea bunurilor de uz curent (+4,2%), producţia bunurilor intermediare (+0,6%) şi industria bunurilor de capital (+0,5%).

Comenzile externe, încă pe minus

Comenzile noi din industrie, pe total piaţa internă şi piaţa externă, au scăzut în primele patru luni cu 0,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după un declin de 5,5% în aprilie. Potrivit INS, această evoluţie a fost influenţată de scăderile înregistrate la industria bunurilor de capital (de 3,5%) şi industria bunurilor intermediare (0,4%). Creşteri s-au înregistrat la industria bunurilor de uz curent (9,1%) şi a bunurilor  de folosinţă îndelungată (7,7%).

9,1% este creşterea volumului lucrărilor de construcţii din primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă din 2011.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite