Construcţiile ridică economia, dar şi deficitele

Pentru că materialele interne de finisare nu sunt competitive, constructorii mari şi mici preferă produsele din import Se vede cu ochiul liber, şi datele statisticii confirmă, că se

Pentru că materialele interne de finisare nu sunt competitive, constructorii mari şi mici preferă produsele din import

Se vede cu ochiul liber, şi datele statisticii confirmă, că se construieşte în ritmuri-record. În mod natural, aceasta înseamnă în primul rând creşterea industriei materialelor de construcţie, finisaj, instalaţii, mobilă etc. Dar cât din această creştere "rămâne" în ţară? Cu alte cuvinte, construcţiile folosesc cu preponderenţă materiale de producţie locală sau aduse din import?

Vom încerca să găsim un răspuns într-un caz concret - o investiţie de proporţii din Bucureşti, circa 50 de milioane de euro, într-un hotel de 1.500 de camere, preconizat a fi cel mai mare din Europa de Est. Costin Bratu, directorul de achiziţii al Pro Confort, firma care dezvoltă proiectul hotelului din cartierul Vitan, a plecat la "piaţă" cu un obiectiv bine încadrat - să cumpere produse din zona superioară a clasei medii. "Trebuie să ţinem cont că avem camere de cinci, patru şi trei stele. Deci ne trebuie calitate, dar fără să fie "lux extrem". Evident ne uităm şi la preţ. Să nu uităm că furnizorul trebuie să aibă marfă suficientă, pe care să o livreze la timp". În aceste condiţii, politica noastră a fost ca mai întâi să ne uităm la ce se fabrică în ţară şi apoi la importuri", spune Costin Bratu. Orice construcţie începe cu ciment şi fier (oţel) beton. Cantităţile foarte mari şi implicit costurile considerabile cu transportul fac ca opţiunea viabilă de achiziţie să fie producţia internă. "Cimentul l-am luat de la cei trei producători din ţară, iar fierul de la distribuitori, care însă se aprovizionează de la combinatele din ţară", spune directorul. De asemenea, lemnul este autohton. Cimentul, fierul beton, sârma, cuiele, lemnul bat la 60% din totalul investiţiei. Deci, primul rezultat pozitiv - în jur de 30 milioane de euro rămân la producătorii din ţară. Primul element surprizător - pentru cofraje s-au folosit plăci aduse import, în special din Bulgaria. Dar surprizele de-abia acum încep să curgă.

Scumpirile interne rentabilizează importurile

"Începem să ne gândim serios dacă nu ar mai eficient ca la următoarele investiţii mari pe care le vom face să aducem cimentul şi fierul din afară", spune directorul de achiziţii. Aşa se întâmplă când preţurile încep să o ia razna. Începută în ianuarie 2006, construcţia hotelului a prins din plin creşterile dure de preţuri. "Au fost creşteri cu mult peste ceea ce ne-am aşteptat - la fier cu 25%, la cimentul în saci - cu peste 20%". O soluţie de atenuare a creşterilor la ciment a fost achiziţia vrac, dar şi aceasta a impus apoi cumpărarea unei staţii de betoane. Astfel, au apărut cheltuieli suplimentare de milioane de euro. O sumă care, mai ales dacă scumpirile vor continua în acelaşi ritm, va acoperi cheltuielile de transport pentru materialele din import. Din acest moment, abaterile de la cheltuielile programate impun calcule mai stricte, la euro-cent, pentru achiziţia finisajelor. "Gândiţi-vă că avem 1.500 de camere: un euro economisit înseamnă 1.500 de euro, ceea ce nu e deloc puţin". Urmează o cursă în care produsele autohtone încep să piardă teren.

Cursa la bani mărunţi economisiţi

Sunt puţine cazuri unde nu sunt alternative interne. Placarea exterioară - "bond, un material deosebit, care nu se fabrică aici". Lifturile - pentru acest regim de înălţime nu găseşti producător în ţară". Dar, vopseaua lavabilă - adusă din Germania. "E din clasa premium, la preţ e similar cu produse din ţară, dar la calitate e deasupra". Gresie, faianţă - import Spania. "Preţ mult mai mic decât pentru produsele din ţară, în medie 10 euro/mp, calitate recunoscută". În baie: cada - intern, cabina duş - extern (Asia), lavoar - intern, baterii - Germania, vas WC - Turcia, rezervor - Italia, corpuri de iluminat - import. La capitolul mochetă, alegerea a fost doar o problemă de nuanţă. Patronul Pro Confort, Ionuţ Negoiţă, a început afacerile cu import de mochetă, astfel că este "la el acasă" în acest domeniu. Rezultatul - import Belgia, alternativele româneşti, Sibiu şi Alba nerezistând la calitate-preţ. De asemenea, perdelele şi draperiile sunt din afară, Belgia şi Turcia. Producţia internă mai recuperează uşor. Feresterele - geam, din intern, profile PVC aduse din Belgia, dar confecţionate în ţară. Uşile - produse intern, dar cu furnir extern. Mobila - palul din import, asamblarea în ţară. Ţevile instalaţiilor - producţie internă. Una peste alta, 70% din materialele folosite pentru hotel (valoric) sunt produse în ţară, restul sunt din import - arată directorul Bratu.

Un tigru economic slab, cu ochii de faianţă

Evident, pentru o companie privată, practic nu contează cine şi de unde e furnizorul, atât timp cât acesta i-a livrat produsul potrivit, în condiţiile potrivite. Aparent, nici pentru întreaga economie n-ar trebui să conteze. La urma urmei, şi importatorul plăteşte impozite, are angajaţi. Logica macro este însă alta. O mare investiţie ajută la creşterea PIB, pe de-o parte, iar, pe de alta, creşte deficitul comercial. Putem multiplica fiecare 20-30% dintr-o mare investiţie în construcţii şi avem o dimensiune de sute de milioane de dolari a importurilor de materiale de finisare, dotări etc. (Asta nu include şi potenţialele importuri de materiale grele, ca urmare a scumpirilor excesive din ţară). Apoi putem adăuga sutele de mii de mici investiţii făcute de români în renovarea apartamentelor ori construirea unei vile în oraş sau a unei anexe la casa de la ţară. "De anul trecut am început să importăm cărămidă. Am găsit în Croaţia mai bună şi mai ieftină decât cărămida de Ţăndărei", spune Brebenel Mariana, administratorul Rocon, un mic depozit de materiale de construcţii de la marginea Bucureştiului. Mai nou, însă şi varul îl aduc din import. "Aici e vorba că e mai ieftin, că, în rest, varul e var peste tot".

Nota bene, nu vorbim de importuri de maşini de calcul, de tomografe, nici măcar de betoniere şi basculante, ci de plăci de faianţă şi vase de WC. În aceste condiţii, nu e greu de explicat de ce în anul în care economia creşte ca un tigru (7,7%) şi deficitul comercial rage a record după record - 14,9 miliarde de euro, în 2006 (creştere anuală de 45%), 1,06 miliarde în ianuarie 2007 (creştere cu 66% faţă de ianuarie 2006). Ce înseamnă deficite mari? BNR şi FMI zic că s-ar putea să vedem ceva mai încolo, când dezechilibrele macro vor readuce vremurile unui leu slab.