Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Consiliul pentru Riscuri Sistemice, noul arbitru financiar al UE

3 septembrie 2010, 13:32 |  Autor: Elena Dumitru | 

Cuvinte cheie: financiar, UE,

 

Comisia Europeană (CE), Parlamentul European (PE) şi reprezentanţii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la o înţelegere privind crearea unei instituţii unice de supraveghere a sistemelor financiare.

Consiliul European pentru Riscuri Sistemice va fi noul arbitru al sectoarelor financiare ale statelor din Uniunea Europeana, care împreună cu alte trei agenţii va monitoriza îndeaproape operaţiunile băncilor, ale companiilor de asigurări şi tranzacţiile cu valori mobiliare.

Michel Barnier, comisarul european pentru Piaţa Internă si Servicii, a declarat că înţelegerea la care au ajuns instituţiile europene repezintă „o piatră de hotar“ pentru UE. Prin intermediul noilor agenţii de supraveghere, statele membre ale blocului vor deţine „turnul de control si ecranele radarelor, necesare pentru identificarea rsicurilor, uneltele pentru a contola îndeaproape jucatorii financiari si mijloacele de a acţiona rapid, într-o manieră coordonată“, a adăugat acesta, citat de euobserver.com.

Acum, înţelegerea trebuie aprobată de miniştrii de Finanţe ai ţărilor din UE şi de plenul Parlamentului European, însă aceste proceduri sunt considerate simple formalităţi, aprobările fiind aşteptate săptămâna viitoare, respectiv până la sfârşitul lunii.

Acordul, obţinut cu greu

Mai multe state, printre care Marea Britanie, Germania şi Franţa s-au arătat reticente faţă de plan, invocând pericolul pierderii autonomiei naţionale. Mai mult, au existat numeroase dispute între Parlamentul European si Consiliul European, ambele adoptând legislaţia care stipulează introducerea noilor agenţii de monitorizare, însa în variante diferite. Încercând să rezolve acest conflict, CE a propus, la sfârşitul lunii iunie, ca noile agenţii să aibă dreptul de a monitoriza numai instituţiille financiare aflate în dificultate.  Pentru a fi acceptată de toate cele trei parţi, varianta finală oferă statelor posibilitatea de a contesta deciziile noilor agenţii.

Discuţii au existat şi privind şefia Cosiliului pentru Riscuri Sistemice. Astfel, prima propunere îl viza pe preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), însă au existat voci care s-au opus acestei idei, motivând prin faptul că instituţia condusă de acesta nu reprezintă toate statele membre ale UE, ci numai pe cele din zona euro.  Cu toate acestea, înţelegerea prevede ca Jean-Claude Trichet, actualul preşedinte al BCE, să preia conducerea Consiliului pentru cinci ani.

Chiar dacă reprezintă un pas important pentru UE, decizia favorizează autorităţile naţionale, acestea fiind cele care vor avea dreptul de a decide dacă o instituţie are sau nu nevoie de ajutor din partea statului, rolul noilor agenţii fiind mai degrabă de a coordona activitaţile la nivelul Uniunii. Acest lucru este evidenţiat şi de compromisul făcut de Parlamentul European privind sediul noilor instituţii, renunţând la ideea unui sediu comun în Frankfurt în favoarea unor sedii separate.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Sabin Orcan

    Nu, titlul nu reprezintă intenţia autorului. Nici nu mă gândeam la demisia proaspăt desemnatului premier, Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi pretexte s-ar găsi, la o adică... Continuare

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Noapte bună, ţară dragă

    Dinu Patriciu

    Criza a creat oportunitatea reîntoarcerii la Europa unită a libertăţilor. În schimb, politicienii europeni ne-au aşezat pe drumul Europei imperiale.

    Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!

    Grigore Cartianu

    Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

    Da svidanije, Felix!

    Radu Calin Cristea

    Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole