Consiliul Fiscal: economia nu a ieşit din recesiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia României nu a ieşit „deocamdată” din recesiune şi este greu de spus dacă avansul PIB din primul trimestru reprezintă o tendinţă certă de recuperare, a transmis, ieri, preşedintele Consiliului Fiscal (CF), Ionuţ Dumitru.

 „Trendul de revenire probabil a început, dar nu suntem siguri sută la sută. Oricum, populaţia va simţi ieşirea din criză doar peste doi-trei ani", a spus Dumitru. Potrivit estimărilor CF, fondul de salarii poate creşte cu maximum 5% anul viitor, în condiţiile în care România a convenit cu finanţatorii externi să respecte un prag al cheltuielilor cu salariile în sistemul public de 7,1% din PIB. Dumitru a precizat că aceste calcule pleacă de la prognoza de creştere economică de 1,5% în acest an şi de 3,5% anul viitor. „Dacă vom avea un PIB mai mare, ne vom permite mai mult", a spus preşedintele CF.

Premierul Emil Boc a anunţat că toţi bugetarii îşi vor recupera reducerile salariale în 2012. O creştere de 15% s-a produs deja la începutul acestui an, urmând ca recuperarea integrală să se facă - potrivit secretarului de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina - anul viitor. Dumitru a precizat că, pe de altă parte, indexarea pensiilor va fi semnificativă în 2012, respectiv de 7%, luând în calcul o rată medie a inflaţiei, în acest an, de 6-7%. Totodată, Consiliul Fiscal nu recomandă o reducere a cotelor de contribuţii sociale în acest an.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite