Competiţie între Băsescu şi Tăriceanu pentru Bill Gates

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizita lui Bill Gates în România este un nou prilej de întrecere între Băsescu şi Tăriceanu. Biroul de presă al guvernului a anunţat, ieri, că Centrul Global de Suport Tehnic (GTSC) pe

Vizita lui Bill Gates în România este un nou prilej de întrecere între Băsescu şi Tăriceanu. Biroul de presă al guvernului a anunţat, ieri, că Centrul Global de Suport Tehnic (GTSC) pe care compania Microsoft îl va deschide la Bucureşti, pe 1 februarie, va fi inaugurat de premierul Tăriceanu, împreună cu Bill Gates, cofondatorul companiei. Anterior comunicatului de presă al guvernului, Mediafax anunţa conform unor "surse oficiale" prezenţa lui Băsescu la eveniment. În anunţurile oficiale, Microsoft nu a precizat cine va fi prezent din partea autorităţilor române.

Cert este că pe agenda lui Gates figurează două evenimente: "Inaugurarea centrului global de suport tehnic" şi "Lansarea Windows Vista, Office 2007, Exchange 2007" ce ar putea fi împărţite între premier şi preşedinte. Bill Gates va vizita, joi, pentru trei ore, România, urmând să participe la deschiderea oficială a Centrului Global de Suport Tehnic în Bucureşti, eveniment ce marchează zece ani de activitate ai companiei americane în România. Bill Gates este cofondatorul companiei Microsoft, cel mai important producător software din lume. El ocupă de câţiva ani primul loc în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, întocmit de revista "Forbes", cu o avere de circa 50 miliarde de dolari.

Aceasta este prima vizită a lui Bill Gates în România. Directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, a vizitat România în octombrie 2004, când guvernul şi compania Microsoft România au semnat un memorandum de înţelegere pentru furnizarea a 25.000 de licenţe software gratuite pentru studenţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite