Companiile de utilităţi au început să încaseze amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Electrica Muntenia Sud, Distrigaz Sud şi Apa Nova au fost amendate de ANPC cu câte 3.000 de lei Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a apucat serios de împărţit

Electrica Muntenia Sud, Distrigaz Sud şi Apa Nova au fost amendate de ANPC cu câte 3.000 de lei

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a apucat serios de împărţit amenzi. O companie de distribuţie a electricităţii, una de distribuţie a gazelor naturale şi alta de furnizare a apei au fost sancţionate, în aceeaşi zi, pentru încălcarea drepturilor consumatorilor.

Pentru că a folosit la calculul accizei pentru electricitate un curs mai mare decât cel de la data facturării, ANPC a amendat, pe 11 aprilie, compania Electrica Muntenia Sud cu suma de 3.000 de lei. ANPC atrage atenţia companiei Electrica, precum şi Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei că stabilirea la facturare a unui curs valutar având ca reper luna octombrie 2006 aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor şi solicită "băieţilor deştepţi de la facturare" să intre în legalitate prin facturarea consumului energiei electrice la cursul oficial de schimb stabilit zilnic de Banca Naţională.

ANPC consideră că facturarea consumului de energie electrică trebuie să respecte prevederile Codului Fiscal, care prin folosirea sintagmei "acciza va deveni exigibilă la momentul facturării" prevede că această acciză este datorată doar la momentul în care se emite factura către consumatorul final, fiind astfel normal ca respectivei accize să i se aplice cursul BNR de la data emiterii facturii. Inspectorii ANPC invocă alineatul 8 al articolului 192, potrivit căruia "accizele se calculează în cota şi rata de schimb în vigoare, la momentul în care acciza devine exigibilă".

Electrica va contesta în instanţă amenda ANPC

În replică, reprezentanţii companiei Electrica au declarat că intenţionează să conteste în instanţă amenda în valoare de 3.000 lei primită de la ANPC. "Am recomandat colegilor mei să conteste în instanţă orice amendă venită de la ANPC, deoarece aceasta nu s-a consultat cu autorităţile fiscale competente", a declarat, pentru Rompres, Constantin Chivulescu, directorul financiar al Electrica. Acesta consideră că ANPC nu şi-a identificat interlocutorul, care ar trebui să fie Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. "Chiar dacă ar fi cum spune ANPC, oricum vorbim despre o valoare foarte mică, spre exemplu, pentru o factură lunară de 200 Kwh (care reprezintă o valoare medie), diferenţa între modul de facturare actual şi cel pe care îl doreşte ANPC este de un ban", a ţinut să menţioneze Chivulescu.

Distrigaz Sud, prinsă cu taxa în sac

Totodată, societatea Distrigaz Sud a fost verificată în baza reclamaţiei formulate de către un consumator, înregistrată la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, prin care s-a sesizat perceperea unei taxe de verificare a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale şi facturarea acesteia. Echipa de control a constatat că operatorul economic nu informează în prealabil consumatorii despre realizarea procedurilor de verificare periodică, în mod defalcat şi detaliat pentru operaţiunile prestate, "consumatorul aflându-se astfel în faţa unui fapt împlinit". Perceperea şi facturarea taxei de verificare a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se face de către operatorul economic, fără informarea completă, corectă şi precisă a consumatorilor privind operaţiunile prestate.

Apa Nova a fost sancţionată pentru "neafişarea, în mod vizibil, a denumirii firmei şi a numărului autorizaţiei acesteia".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite