Companiile de stat, obligate de guvern să îngheţe angajările şi să limiteze cheltuielile salariale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile de stat şi regiile autonome vor fi obligate să îngheţe şi anul viitor angajările, astfel încât să nu depăşească numărul de personal stabilit pentru 2011, iar societăţilor cu pierderi ori care sunt subvenţionate le va fi impus să limiteze cheltuielile cu salariile la nivelul din acest an.

Proiectul de buget pentru 2012, obţinut de Mediafax, prevede că regiile şi companiile de stat care au înregistrat pierderi în anul precedent sau care primesc subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat pentru activitatea de exploatare nu pot depăşi nivelul cheltuielilor cu salariile aferente anului precedent.

Regiile şi companiile care au înregistrat profit în anul precedent pot acorda creşteri salariale în 2012, dar nu mai mari decât inflaţia prognozată pentru anul viitor.

Proiecţia de inflaţie pentru anul viitor a fost redusă recent de Banca Naţională de la 3,5% la 3%.

"În anul 2012, operatorii economici nu pot majora numărul maxim de personal prevăzut prin bugetul aprobat pentru anul 2011. În cazuri temeinic justificate, respectiv în condiţiile extinderii activităţii, Guvernul poate aproba creşterea numărului de personal şi, în mod corespunzător, cheltuielile cu salariile la unii operatori economici", se mai arată în document.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite