Companiile investesc din ce în ce mai mult în promovarea pe rețelele sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia în activităţi de promovare pe reţelele sociale este în creştere de la un an la altul. Astfel, în 2011, jumătate dintre companiile care fac campanii în social media au investit mai mult decât în 2010, iar 56% intenţionează să dedice şi mai mult din bugetele lor în 2012, potrivit unui studiu realizat de GfK România.

Aproximativ 6 din 10 companii care au realizat campanii în social media îşi vor mări bugetul pentru 2012 cu până la 25%.

"Faptul că o bună parte dintre companiile care au avut de-a face cu social media şi-au programat un buget mai mare pentru 2012, precum şi bugetarea unor sume mai ridicate de cei care apelează la agenţiile de specialitate arată încrederea crescută a companiilor în social media şi în rezultatele pe care aceste aceasta le poate aduce", a spus Traian Năstase, Online Project Manager al GfK România.

În ceea ce priveşte ponderea activităţilor de social media în totalul bugetului de marketing şi comunicare în 2011, 37% dintre companii au direcţionat între 1 şi 15 procente către aceste activităţi.

Este interesant de remarcat faptul că există ceva mai multe companii mari (peste 250 de angajaţi) care alocă între 16 şi 25% din buget pentru social media (20% faţă de 15% din total eşantion), în timp ce în rândul companiilor mici (sub 50 de angajaţi) sunt mai multe care alocă mai degrabă până în 5% din buget (17% versus 13% din total eşantion).

Reprezentanţii companiilor care au apelat la agenţii de specialitate în 2011 estimează o creştere mai mare a bugetului pentru 2012. 19% dintre aceştia se aşteaptă ca în 2012 investiţia în social media să crească mai degrabă cu 51-75%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite