Companiile cer eliminarea concurentei neloiale
0Patronii solicita amendarea unor articole din Codul Muncii si din Codul Fiscal
Patronii a 552 de firme si reprezentantii autoritatilor locale si ai asociatiilor profesionale din 16 judete au discutat cu oficialii Ministerului Economiei necesitatea modificarii si completarii unor importante acte normative, argumentand ca, in forma actuala, acestea sunt neclare in aplicare. Reprezentantii companiilor au solicitat Ministerului Economiei sa faca demersuri la Guvern pentru clarificarea capitolului IV din Codul Muncii (referitor la constituirea fondului de garantare pentru plata creantelor salariale) si amendarea unor articole din Codul Fiscal vizand reducerea unor taxe si impozite si neimpozitarea profitului reinvestit. Patronii solicita si amendarea de catre institutiile abilitate a concurentei neloiale din partea unor agenti economici care nu isi platesc taxele si impozitele datorate bugetului de stat si bugetului de asigurari sociale, precum si a celor care detin o pozitie dominanta la anumite grupe de produse. Printre exemplele date s-au numarat Sidex Galati, pentru table subtiri si groase, si Regia Nationala a Padurilor, pentru masa lemnoasa. O alta solicitare a patronilor a fost cea de intarire a controlului la punctele de frontiera, pentru evitarea concurentei neloiale din partea unor produse de slaba calitate, importate la preturi infime, provenind in special din Asia. In ceea ce priveste calculul bilanturilor firmelor, patronii le-au cerut reprezentantilor Ministerului Economiei sa solicite Guvernului sa emita reglementari astfel incat standardele internationale de contabilitate sa se aplice generalizat.