Compania Marexin, controlată de Dinu Patriciu, va explora nămol sapropelic şi în Georgia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Marexin (Marine Resources Exploration International BV), controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu, va demara în cursul acestui an lucrările de explorare a nămolului sapropelic şi în Georgia, potrivit informaţiilor trimise de companie agenţiei NewsIn.

"Am primit licenţă în Georgia şi vom începe activităţile de explorare în apele georgiene în cursul acestui an", spun oficialii companiei.

De asemenea, reprezentanţii Marexin arată că îşi vor continua activităţile de explorare a sapropelului şi în România.

"Clauzele licenţei de explorare din România nu ne permit să facem referire asupra nivelului investiţiilor. Oricum, ne continuăm activităţile de explorare în România, în scopul de a determina fezabilitatea proiectului. Programul nostru de explorare necesită investiţii în colectarea şi analiza probelor de pe fundul mării", au precizat reprezentanţii Marexin.

Potrivit acestora, compania evaluează totodată o serie de opţiuni de inginerie pentru extragerea şi prelucrarea sapropelului.

Omul de afaceri Dinu Patriciu declara în octombrie 2009 pentru NewsIn că, în afară de licenţa pentru sapropel deţinută în România, mai are şi o altă licenţă, fără a specifica atunci despre ce ţară este vorba.

"În teritoriul românesc rezervele sunt reduse, din păcate. Sunt mult mai mari în alte părţi. Mai avem şi o altă licenţă pentru nămol sapropelic, dar nu în România. Nu vă pot spune unde. Căutăm sursă de energie alternativă, care nu este acelaşi lucru cu energia regenerabilă", declara atunci Patriciu.

Marine Resources Exploration International BV, din Olanda, a fost înfiinţată în 2007 şi face parte din DP Holding, fosta Rompetrol Holding. Marexin SRL, subsidiara locală a companiei, deţine licenţă de explorare în România din iulie 2008, emisă de ANRM, special atribuită pentru explorarea nămolului sapropelic. Potrivit ANRM, licenţa, care expira în februarie 2010, a fost prelungită cu doi ani.

Nămolul sapropelic reprezintă o sursă neconvenţională de energie, fiind o substanţă care conţine straturi de sedimente şi materie organică. Prin procesare, se poate obţine gaz sintetic, procesul fiind asemănător cu cel utilizat în cazul biomasei.

 „Sapropelul este un amestec de materie organică şi sedimente, prin procesarea căruia sperăm să obţinem gaz sintetic. Acest nămol se poate folosi şi pentru obţinerea de îngrăşăminte. Este primul proiect de acest gen la nivel mondial“, explica, vara trecută, directorul general al Marexin, Peter Hamilton.

Acesta a subliniat că Marexin nu este interesată de petrol şi gaze. „În caz că găsim astfel de resurse, Agenţia de Resurse Minerale va decide soarta lor“, a spus Hamilton.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite