Comisia Europeană cere un calendar clar de privatizare a Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană vrea să primească de la Guvernul român un plan clar al paşilor pentru privatizarea Oltchim, înainte de a aviza conversia creanţei deţinute de stat în acţiuni la combinat, a declarat astăzi comisarul european pentru Concurenţă, Joaquin Almunia, prezent la Bucureşti.

Iniţial, FMI ceruse statului român să privatizeze Oltchim până la finele anului, însă acest lucru nu este posibil din cauza termenului scurt. Ultima variantă luată în calcul de autorităţi este vânzarea întregii participaţii deţinute de stat până la mijlocul anului viitor.

Combinatul funcţionează acum la 30% din capacitate. Conversia creanţei statului în acţiuni, în valoare de 130 de milioane de euro, este necesară pentru a debloca activitatea combinatului, care are nevoie de credite de 250 de milioane de euro pentru a funcţiona la capacitate maximă.

Investigaţia de la Comisia Europeană, care ar trebui să se concluzioneze cu ideea că transformarea a datoriei în acţiuni nu este un ajutor de stat, a început în 2007.

Întrebat de ce durează atâta timp investigaţia, Almunia a precizat: „Ştiu că a durat mult, dar depăşirea termenelor-limită nu a fost doar din vina noastră, a fost vorba şi despre faptul că nu am avut toate informaţiile necesare".

Procesul de avizare de la Bruxelles a fost întârziat de mai multe contestaţii ale acţionarului minoritar al Oltchim, PCC SE, care şi-a manifestat interesul de a cumpăra combinatul. PCC deţine un combinat petrochimic similar în Polonia.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite