Comerţul modern impulsionează creşterea pieţei bunurilor de larg consum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Industria lactatelor şi cea a băuturilor energizante au înregistrat cele mai dinamice creşteri pe parcursul anului trecut Piaţa românească a bunurilor de larg consum a înregistrat, în

Industria lactatelor şi cea a băuturilor energizante au înregistrat cele mai dinamice creşteri pe parcursul anului trecut

Piaţa românească a bunurilor de larg consum a înregistrat, în anul 2006, o creştere de 17,4% din punct de vedere valoric şi 6,1% în volum, continuând trendul ascendent înregistrat în ultimii trei ani.

Un studiu al companiei de cercetare a pieţei, MEMRB, care analizează evoluţia pieţei de bunuri de larg consum în anul 2006 faţă de anul anterior, relevă că avansul acestei pieţe, în ansamblu, a avut la bază o creştere mai mare în valoare şi mai puţin în volum, situaţie care a fost pusă, de către autorii cercetării, pe seama creşterii preţurilor pentru anumite categorii de produse alimentare şi nealimentare şi a majorării taxelor pentru băuturile alcoolice, precum şi pe seama tendinţei tot mai evidente în rândul consumatorilor români de a se orienta către mărcile premium în defavoarea mărcilor economice.

Sectorul care a consemnat cea mai mare creştere, în comerţul cu amănuntul, a fost cel al mărfurilor alimentare, urmat de piaţa mărfurilor nealimentare şi de piaţa băuturilor.

Conform studiului MEMRB, din punct de vedere valoric, cele trei categorii de bunuri de consum au consemnat evoluţii pozitive faţă de anul anterior, în timp ce în volum piaţa băuturilor alcoolice a înregistrat o scădere de 0,2%. "Chiar dacă piaţa băuturilor alcoolice a consemnat anul trecut o uşoară scădere în volum, totuşi din punct de vedere valoric a avut o creştere de 15%", a declarat Marius Caluianu, directorul general al MEMRB.

În anul 2006, faţă de celelalte categorii, piaţa alimentară a înregistrat cea mai semnificativă creştere atât în volum, cât şi valoric, respectiv de 11,8% în volum şi 21,1% ca valoare. Cea mai dinamică categorie din industria alimentară a fost cea a lactatelor, cu o creştere de 32,6% în volum şi 35,9% ca valoare, faţă de anul anterior.

De asemenea, piaţa produselor nealimentare a crescut, în acest an, cu 13 puncte procentuale, ca valoare, iar din punct de vedere al volumului cu 9,4%, cea mai importantă pondere având-o produsele cosmetice şi de îngrijire personală.

Ritm de creştere mai lent, pentru 2007

Analiştii MEMRB previzionează pentru acest an creşteri mai mici pentru piaţa bunurilor de larg consum, comparativ cu anul 2006, anticipând o creştere de 15% în valoare şi 5% în volum. Ritmul de creştere previzionat pentru anul în curs va fi mai lent, deşi actorii de pe piaţa de retail anticipau o creştere semnificativă a consumului în pedioada postaderare, evoluţie susţinută atât de ieftinirea prognozată a anumitor produse din import, ca urmare a eliminării taxelor vamale, cât şi de trendul ascendent al veniturilor populaţiei.

Ca în anul precedent, avansul pieţei bunurilor de larg consum din 2007 va avea la bază o creştere mai mare în valoare şi mai puţin în volum, situaţie datorată, potrivit analiştilor, în principal majorării preţurilor şi taxelor pentru anumite categorii de produse, cât şi noilor tendinţe de orientare a consumatorilor către produsele premium, mai scumpe şi de calitate superioară, în defavoarea mărcilor economice.

Potrivit MEMRB, piaţa bunurilor de larg consum a crescut semnificativ începând din anul 2004, atât ca valoare, cât şi în volum, după valorile fluctuante înregistrate în anii anteriori. Astfel, în 2004, piaţa românească a bunurilor de larg consum a crescut cu 27,3% ca valoare faţă de anul anterior, respectiv 23,3% în volum, iar în anul 2005 cu 29,4%, în valoare şi cu 12,1% în volum, faţă de anul anterior.

De unde îşi fac românii cumpărăturile?

Dintre toate tipurile de canale de retail, în afară de hipermarketuri şi magazinele cash &carry, care nu au fost supuse monitorizării, supermarketurile au reprezentat, în perioada menţionată, locul preferat de unde românii au achiziţionat bunuri de larg consum. La capătul opus se situează chioşcurile, care au început să piardă din ce în ce mai mult teren. Creşterea vânzărilor de bunuri de larg consum în formele moderne de retail atât în volum, cât şi ca valoare survine concomitent cu descreşterea vânzărilor în chioşcuri şi în magazinele specializate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite