Comenzi-record pentru noul iPhone 4S al Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorul american de telecomunicaţii AT&T a primit peste 200.000 de comenzi pentru iPhone 4S în numai 12 ore, acesta fiind cel mai reuşit debut pentru un produs Apple înregistrat de operatorul american de telecomunicaţii, potrivit Bloomberg.

"A fost o cerere extraordinară pentru noul iPhone", a anunţat AT&T care, împreună cu Verizon Wireless şi Sprint Nextel, oferă servicii pentru aceste aparate.

Apple a prezentat iPhone 4S la începutul acestei săptămâni. Aparatele vor fi vândute la preţuri de 199 dolari, 299 dolari şi 399 dolari, în funcţie de opţiuni.

Smartphone-ul va avea noi opţiuni de comandă vocală şi o cameră foto cu rezoluţie mai mare.

Noul model va fi primul produs scos la vânzare de Apple după moartea, pe 5 octombrie, a cofondatorului companiei, Steve Jobs.

IPhone reprezintă principala sursă de venituri a Apple, reprezentând aproape jumătate din vânzările companiei.

Pentru prima oară, iPhone va fi disponibil pe piaţa din Statele Unite prin intermediul celor mai mari trei operatori americani de telecomunicaţii.

Ceilalţi doi operatori, Verizon şi Sprint, nu au dezvăluit numărul comenzilor primite.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite