Coloşii europeni din energie se luptă pentru noi achiziţii pe piaţa românească

Complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova sunt ţinta numărul unu a investitorilor străini din acest domeniu Privind în Europa, modelele de privatizare în domeniul energiei

Complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova sunt ţinta numărul unu a investitorilor străini din acest domeniu

Privind în Europa, modelele de privatizare în domeniul energiei variază mult, de la o ţară la alta. În timp ce Polonia consideră că sectorul energetic este unul strategic, privatizându-l la o scară mică, Cehia a fost mai curajoasă, deschizând drumul jucătorilor europeni de talie mare, dar nu s-a sfiit să păstreze controlul asupra celei mai mari companii naţionale din domeniu.

În lupta coloşilor europeni din energie pentru noi achiziţii, o atenţie specială este acordată României, unde aceştia ar putea face cumpărături consistente. Este cunoscută intenţia guvernului român de a scoate la privatizare companii importante din domeniul energetic - distribuitori de electricitate şi producători, ţinta numărul unu fiind cele trei complexuri energetice. Date fiind particularităţile sistemului energetic românesc - privat de investiţii serioase în ultimii 17 ani -, dar şi exemplele vecinilor noştri europeni, se naşte totuşi întrebarea: ce ar trebui să privatizăm şi ce nu?

Privind de sus, privatizarea a început bine în România, pentru că a pornit de la consumatori. "Energia circulă de la producător la transportator, distribuitor, furnizor şi consumator. În sens contrar circulă banii. Întotdeauna, ca să privatizezi bine, trebuie să începi în direcţia fluxului banilor. Adică aştepţi întâi să se privatizeze consumatorii, pentru că următorul pe listă are un consumator solvabil, un plătitor solvabil. Privaţii plătesc, statul emite o ordonanţă de urgenţă şi nu mai plăteşte", a declarat, pentru Adevărul, Jean Constantinescu, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, actualmente preşedinte al IRE. Astfel, este firesc ca privatizarea producătorilor să fie lăsată la urmă, pentru că, având un consumator solvabil, devine interesant pentru investitori.

Sectorul de producţie a energiei, neatins încă de privatizare

Până acum, se poate spune că statul nu a fost "zgârcit" când a venit vorba de vânzarea companiilor energetice. A renunţat la unicul producător de ţiţei, Petrom, companie care controlează pe deasupra şi jumătate din producţia internă de gaze naturale. În 2004, acţionarul majoritar a devenit grupul austriac OMV. Ulterior, a fost privatizată toată distribuţia de gaze naturale şi cinci din cele opt companii de distribuţie a electricităţii, a cincea fiind în curs de finalizare. În toate cazurile, statul a cedat controlul asupra companiilor, vânzând pachete majoritare de acţiuni - direct şi apoi prin majorare de capital. Cumpărători au fost italienii de la Enel, cehii de la CEZ şi nemţii de la E.ON. Pentru perioada următoare, ar mai fi de vânzare celelalte trei companii de distribuţie a electricităţii - Electrica Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud, precum şi filiala de servicii şi mentenanţă a Electrica. Neatins de privatizare a rămas sectorul de producţie a energiei, cu excepţia câtorva zeci de microhidrocentrale vândute la pachet. Statul a preferat să păstreze controlul, deşi despre felul în care s-a vândut electricitatea ieftină au existat numeroase discuţii, ieşind la iveală diverse cazuri cu iz penal. Chiar investitori străini au reclamat faptul că nu au acces într-un mod concurenţial la energie şi se confruntă cu o criză de energie ieftină. "Piaţa de energie din România este distorsionată de contractele pe termen lung încheiate între producătorii de electricitate şi intermediari, este netransparentă şi nefuncţională", declara recent directorul general al E.ON Moldova, Guenther Schuber.

Sub presiunea acestora, dar şi a investiţiilor de mediu care trebuie realizate într-un termen scurt, statul pregăteşte lansarea la privatizare a câtorva producători mari. Printre aceştia, cele trei complexuri energetice - Turceni, Rovinari şi Craiova, care asigură circa 30% din producţia naţională de energie - vehiculându-se şi vânzarea unor hidrocentrale de putere medie. Potrivit şefului AVAS, Teodor Atanasiu, privatizarea complexurilor Turceni şi Rovinari va fi realizată anul viitor. "Un complex energetic de o asemenea mărime şi importanţă economică nu se poate vinde în două luni. Vrem să analizăm toate problemele existente la nivelul acestor societăţi, înainte de începerea procesului de privatizare >> , declara, recent, Atanasiu. Dacă ne uităm la modelul polonez, acolo statul a ales să păstreze controlul asupra majorităţii companiilor din sectorul energetic, privatizarea realizându-se prin listarea la bursă.

Lipsa investiţiilor se vede mai ales în sectorul termo

În condiţiile în care statul s-a dovedit incapabil până acum să finanţeze sectorul energetic, pentru România cel mai bun model pare a fi, ca şi până acum, privatizarea cu investitori strategici. "De ce? Pentru că investitorul strategic are câteva calităţi: nu îl interesează un profit imediat, judecă pe termen mai lung, are putere financiară mare, experienţă tehnologică mare. Nu te aştepţi să schimbe businessul, să îl transforme în imobiliar", a spus fostul preşedinte ANRE. Potrivit acestuia, listarea la bursă a companiei nu rezolvă problemele, întrucât acţiunile sunt luate de mulţi investitori, iar managementul rămâne probabil tot cel de stat. Singura companie unde statul nu trebuie să lase controlul este Transelectrica, transportatorul de electricitate. Situaţia se prezintă invers în cazul producţiei de energie, unde tehnologiile trebuie schimbate complet. Lipsa investiţiilor se vede mai ales în sectorul termo, unde se consumă de două ori mai mult gaz pentru producerea unei unităţi de energie decât în mod normal. În plus, numai pentru mediu sunt necesare investiţii de peste 2 miliarde de euro, în următorii ani. "La Termoelectrica trebuie privatizat tot şi cât mai repede, pentru că altfel ne batem joc de combustibili şi putem ajunge chiar la crize de energie, dacă nu se face drum investiţiilor", a declarat fostul preşedinte ANRE. Situaţia Termoelectrica este agravată însă de datoriile de aproape un miliard de euro, care trebuie şterse. În proiectul de strategie energetică al Ministerului Economiei şi Finanţelor se precizează că dacă nu îi vor fi şterse datoriile, compania va fi închisă. Cu toate acestea, sucursalele Termoelectrica - Borzeşti, Doiceşti, Paroşeni şi Brăila - sunt importante pentru sistem, asigurând echilibrarea ofertei cu cererea în situaţii de criză. Mai mult, companii mari precum Enel sau Electrabel s-au arătat interesate să investească în aceste sucursale.

Principalul criteriu de selecţie, retehnologizare masivă

Dat fiind necesarul uriaş de investiţii, criteriul absolut de selectare a investitorilor ar trebui să fie retehnologizarea masivă. Judecând din acest punct de vedere, reactoarele 1 şi 2 nu ar trebui să fie privatizate, întrucât energia nucleară are un preţ extrem de competitiv de producţie (este cea mai ieftină după cea hidro şi are preţul cel mai stabil), asigurând statului câştiguri destul de mari. Nu la fel se discută despre unităţile 3 şi 4, care trebuie realizate prin investiţii private.

În ceea ce priveşte Hidroelectrica, cel mai mare producător naţional de electricitate, unde statul a anunţat fie listarea companiei la bursă, fie spargerea ei şi alipirea cu unităţi termoelectrice, lucrurile sunt mai nuanţate. Potrivit lui Constantinescu, Hidroelectrica ar trebui împărţită în două: centralele mari, strategice pentru sistem şi care nici nu prea au probleme de retehnologizare, respectiv acele centrale medii, de până în 50 MW, care s-au născut cu multe probleme tehnologice - niciodată nu au putut să atingă capacităţile proiectate, ci doar 50-60%, sau au ajuns într-un stadiu în care au nevoie de investiţii masive. El a dat ca exemplu anumite centrale de pe Olt, construite în anii 80, cu echipamente româneşti foarte slabe, care chiar de la punerea în funcţiune nu au putut să meargă la parametri.

"Acelea care, dacă se face o analiză economică, nu sunt capabile să îşi asigure banii de retehnologizare, ar trebui scoase la privatizare, dar cu mare grijă. În orice caz, nu centralele mari, şi sunt mai mult de zece, foarte bune: Porţile de Fier, Lotru, Argeş, Bicaz (toată salba de pe Bistriţa), Someş şi altele. Cascadele, în general - regimul hidrocentralelor mici depinde de cea mare, deci ele lucrează ca un tot operaţional şi în totalitate reprezintă o forţă -, sunt foarte importante. Ele trebuie să rămână la stat, nu e de glumit cu asta", a explicat fostul preşedinte al ANRE.

Investitorii au nevoie de încredere în piaţă

Sectorul energetic românesc are vital nevoie de investiţii, lucru arătat şi în strategia energetică. Soluţia de finanţare pare a fi deocamdată privatizarea. Filialele de distribuţie a electricităţii rămase în portofoliul statului au nevoie de 1,7 miliarde de euro pentru reabilitare şi modernizare. Şi aici situaţia este dramatică, arătând totala neimplicare a statului, dar continuarea privatizării tot este amânată. Circa 65% din reţele sunt extrem de uzate fizic, iar 30% din instalaţii sunt echipate cu aparataj din anii 60. Şi pentru acestea interesul investitorilor este ridicat, Gaz de France, RWE sau E.ON anunţând că ar dori să achiziţioneze una din aceste companii. Şi totuşi, România nu este singura care încearcă să atragă investitori. "Toată regiunea se luptă din răsputeri pentru investiţii, iar bulgarii au şanse mai mari. În ce priveşte sectorul termo, ei au fost mai de succes decât noi. Bulgarii au ce nu avem noi - investiţii noi în termocentrale mari, de mii de MW, unele puse în funcţiune, altele în stadii finale. Acolo s-a lucrat serios, iar la noi, în loc să se vadă lipsa de investiţii, ne ţinem de alte treburi", a mai spus Jean Constantinescu.

Pentru a câştiga competiţia cu vecinii, este esenţială existenţa câtorva lucruri. În primul rând, încrederea în piaţă - care se realizează prin reglementări bune şi respectate, o piaţă nemanipulată, transparentă, cu repere clare în legile primare. Or, la noi, se întâmplă invers, cifrele importante sunt în legislaţia secundară. Încrederea în piaţă trebuie dublată de anumite avantaje competitiv ale ţării - să obţii repede o licenţă, birocraţie eliminată, o lege clară. "Ceva să fie mai bun decât în Bulgaria, de la reglementări, seriozitate, nivel de corupţie - orice care să facă mediul de afaceri mai prietenos decât la vecini sau pe alte pieţe", a conchis Jean Constantinescu, fost preşedinte ANRE.

Un complex energetic nu se poate vinde în două luni. Vrem să analizăm toate problemele existente la nivelul acestor societăţi, înainte de începerea procesului de privatizare
Teodor Atanasiu
preşedintele AVAS

La Termoelectrica trebuie privatizat tot şi cât mai repede, pentru că altfel ne batem joc de combustibili şi putem ajunge chiar la crize de energie, dacă nu se fac investiţii
Jean Constantinescu
preşedintele IRE

CUM AU PROCEDAT ALŢII

La cehi, distribuţia de gaze pe mâna nemţilor

"Calea privatizării sectorului energetic ceh a început încă din anul 1992", a declarat, pentru Adevărul, Karel Zdenovec, consilier pe probleme comerciale al Ambasadei Republicii Cehe în România.

Potrivit acestuia, la începutul anilor "90, pentru privatizarea unor termocentrale a fost utilizată de pildă şi privatizarea cu cupoane. Treptat însă în majoritatea lor au început să pătrundă mai ales societăţile de investiţie particulare. În cazul termocentralelor, un rol important l-au avut oraşele şi localităţile cehe, care şi-au menţinut participaţia în aceste complexuri. Privatizarea a cinci societăţi de distribuţie a energiei electrice a fost realizată în anul 2003 prin vânzarea participaţiei statului către CEZ, companie listată în care statul are o participaţie de 67,6%. Alte trei companii de acest gen au fost cumpărate de nemţii de la E.ON şi ENBW. Suma totală a preţurilor de cumpărare este de 31,491 miliarde coroane cehe, ceea ce a reprezentat circa un 1 miliard euro. Din anul 2003, proprietarul 100% a sectorului de distribuţie a gazelor din Republica Cehă este societatea germană RWE. Valoarea totală a vânzărilor societăţilor de distribuţie în domeniul gazelor a reprezentat circa 4,2 miliarde euro.

În Polonia, producătorii au rămas la stat

Sectorul energetic este perceput în Polonia ca fiind unul strategic, astfel încât a fost privatizat la o scară mică, potrivit informaţiilor primite de la Ambasada Republicii Polone la Bucureşti. Corespondentul polonez al Petrom, compania PKN Orlen, a fost parţial introdus la Bursa de Valori a Varşoviei, iar statul încă păstrează pachetul majoritar de acţiuni. Principalii producători de electricitate sunt în cea mai mare parte deţinuţi de stat (3 din 17 sunt privatizaţi). Nu este în plan privatizarea altor producători. În orice caz, producătorii în cogenerare (care produc simultan electricitate şi energie termică) sunt în majoritate privaţi (aprovizionează comunităţile locale cu apă caldă şi electricitate). Guvernul polonez plănuieşte să creeze patru companii principale, care să producă şi să distribuie energie electrică (integrare pe verticală). După aceea, este în plan vânzarea unui pachet minoritar din acţiunile acestor companii (circa 30%) la Bursa de Valori din Varşovia. Reţeaua principală de distribuţie a electricităţii nu este şi nu va fi privatizată. Principalele conducte de distribuţie a gazelor nu vor fi privatizate. Principalul distribuitor de gaze - PGNiG - este o companie listată, dar statul deţine controlul majoritar de acţiuni.