Clientii Distrigaz, fortati de noii proprietari sa semneze ca primarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actualii proprietari ai Distrigaz-Sud si Distrigaz-Nord, Gaz de France (GdF) si, respectiv, Ruhrgaz, incheie, in aceasta perioada, noi contracte cu consumatorii rezidentiali, industriali si casnici.

Actualii proprietari ai Distrigaz-Sud si Distrigaz-Nord, Gaz de France (GdF) si, respectiv, Ruhrgaz, incheie, in aceasta perioada, noi contracte cu consumatorii rezidentiali, industriali si casnici. Consumatorii casnici sunt pusi sa semneze ca popa, somati de functionari grabiti, niste contracte care la rubrica "pret" sunt goale. In schimb, rubrica ,penalitati" este plina. Cum aceste noi contracte vor fi incheiate pe o perioada nedeterminata, consumatorii, indeosebi cei casnici, ar trebui sa se documenteze bine inainte de a semna.
Francezii, cu drepturile...
Gaz de France si Ruhrgaz au inceput perioada de innoire a contractelor. Aceasta se face intempestiv, functionarii aratandu-ti cu degetul locul unde semnezi. Rubricile din contract sunt insa o necunoscuta pentru consumatori: nu stii pe ce perioada semnezi si, mai ales, la ce pret contractezi gazele. In contract scrie ca preturile sunt reglementate si fixate de Autoritatea Nationala a Gazelor Nationale (ANRGN), iar Distrigaz-Sud se supune, pur si simplu, deciziilor acesteia. ,ANRGN aproba, prin decizia presedintelui, conditiile generale de contractare", se subliniaza in contract. Pretul final este aprobat tot de ANRGN si tot prin ordinul presedintelui ANRGN. De aici se intelege ca actualii proprietari ai distributiilor nu au nici o legatura cu cresterile de pret din 2006. S-ar parea ca ei doar se supun deciziilor Autoritatii.
...Romanii, cu penalitatile
Daca vanzatorului francez ii revin toate drepturile, consumatorului roman, in schimb, nu numai ca nu cunoaste pretul gazelor, dar ii revin si penalitatile posibile: primul pas, ai majorari de intarziere din a 16-a zi daca nu ti-ai platit factura curenta - chiar si in ziua in care platesti esti penalizat; pasul doi, ti se vor intrerupe gazele din a 46-a zi de neplata calendaristica de la emiterea facturii; pasul trei, ti se va rezilia contractul, in baza unei notificari transmise de vanzatorul-furnizor, dupa 65 de zile de intarziere. Daca ai avut nesansa sa parcurgi toate aceste etape, dar poti achita, intr-un final, factura, Distrigaz te va rebransa in maximum 24 de ore. Pentru aceasta insa, trebuie sa inchei un nou contract de furnizare, dar dupa ce platesti, pe langa facturile restante, si majorarile de intarziere si tarifele aferente reconectarii. In plus, ti se va solicita si constituirea unei garantii.
Contactati telefonic, reprezentantii companiilor amintite nu au fost in masura sa ne dea explicatii in legatura cu situatia descrisa mai sus. Mai mult, directorii romani nici nu stiau ca, in noile contracte, rubrica referitoare la preturi nu e completata de catre furnizor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite