Clasamentul scumpirilor aplicate în ultimii 20 de ani. Statul ocupă primele locuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile reglementate de stat au crescut faţă de 1990 de 2 până la 10 ori peste rata inflaţiei din ultimii 21 de ani, topul fiind condus de apă şi salubritate, gaze, căldură şi electicitate, deşi liberalizarea unora nu s-a încheiat, iar privatizarea încă se negociază cu FMI.

Din topul primelor 10 categorii de produse şi servicii cu cele mai mari scumpiri înregistrate în 2011 comparativ cu octombrie 1990, de când există date comparbile pe indicele preţurilor de consum, mai mult de jumătate sunt tarife din sectorul public şi preţuri controlate sau reglementate de stat, reiese din datele transmise de Institutul Naţional de Statistică, citate de Mediafax.

Dacă rata inflaţiei a fost de 375.288,6%, tarifele la apă, canalizare şi salubritate au crescut în această perioadă cu 3.713.336% şi indică cea mai mare scumpire din ultimii 20 de ani.

Diferenţa se atenuează în ultimii zece ani, chiar când o parte din preţuri au fost dereglementate şi unele companii privatizate, deşi tarifele şi preţurile regelementate de stat rămân cu un ritm de creştere peste medie.

Evoluţia preţurilor calculată de Institutul Naţional de Statistică nu este influenţată de procesul de denominare din 2005, când au fost tăiate patru zerouri din valoarea monedei naţionale. Astfel, preţurile actuale nu reflectă într-un mod vizibil scumpirile nominale din ultimii 21 de ani.

Topul ratelor de creştere a preţurilor din ultimii 21 de ani:

1) Apă, canal, salubritate - 3.713.336,4%

2) Cazare şcolară - 3.420.432,4%

3) Gaz lichefiat - 1.519.318,1%

4) Gaze naturale - 1.249.432,7%

5) Chirie - 954.442,3%

6) Tutun şi ţigări - 878.040,2%

7) Transport C.F.R. - 865.831%

8) Energie termică - 847.603,8%

9) Transport urban în comun - 808.598,3%

10) Energie electrică - 685.193,4%

11) Produse de franzelărie - 680.930,3%

12) Frizerie, cosmetică şi igienă bărbaţi - 670.680,6%

13) Telefon - 661.112,7%

14) Întreţinerea în creşe şi grădiniţe - 651.210,8%

15) Alimentaţie la cantine - 559.591,3%

16) Analize medicale, consultaţii, tratamente, spitalizare - 537.989%

17) Transport auto interurban - 528.096,1%

18) Repararea şi întreţinerea autovehiculelor - 517.649,5%

19) Alimentaţie la restaurante - 515.512,4%

20) Cinematografe, teatre, muzee - 499.780,6%

În cei 21 de ani, rata inflaţiei calculată de INS a fost de 375.288,6%.

Topul ratelor de creştere în ultimii 10 ani:

1) Apă, canal, salubritate - rata de creştere 571,3%

2) Tutun şi ţigări - 517%

3) Gaze naturale - 499,7%

4) Energie termică - 386,5%

5) Transport C.F.R. - 349%

6) Chirie - 341,3%

7) Gaz lichefiat - 283%

8) Ziare şi reviste - 281,2%

9) Cazare şcolară - 274,7%

10) Întreţinerea în creşe şi grădiniţe - 273,3%

11) Transport urban în comun -269,7%

12) Benzină - 234,3%

13) Miere de albine - 203,6%

14) Lemne de foc - 198,9%

15) Carne de oaie - 189,3%

16) Legume - 183,5%

17) Coafură, cosmetică şi igienă femei - 182,1%

18) Fructe - 181,8%

19) Alimentaţie la cantine - 177,5%

20) Energie electrică - 176,8.

În această perioadă, rata inflaţiei a fost de 145,97%.


Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite