Clasa mini accelerează pe piaţa auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O categorie care nici nu exista până acum câţiva ani, maşinile de clasă A demarează în trombă pe piaţa auto românească. Statisticile APIA arată că, în primele trei luni ale anului,

O categorie care nici nu exista până acum câţiva ani, maşinile de clasă A demarează în trombă pe piaţa auto românească. Statisticile APIA arată că, în primele trei luni ale anului, importul de maşini de clasă A a crescut de cinci ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este, practic, categoria cu evoluţia cea mai dinamică din întreaga piaţă auto.
A vantajele maşinilor mici, de la consumul redus, preţul mai scăzut, manevrabilitatea mai uşoară şi necesitatea unui spaţiu mai mic de parcare, se văd cel mai bine în circulaţia aglomerată din oraşele mari. Dacă nu se impun pe şosea prin masivitate, maşinile de clasa A beneficiază de un design atrăgător, culori curajoase, fără să facă însă rabat de la siguranţa pasagerilor. Pentru unele modele, preţul mai mic este argumentul principal care le transformă la sfârşitul săptămânii chiar într-o maşină de familie. Maşina mică este o bună opţiune pentru femei şi tineri şi poate fi o a doua maşină în familie.

Chevrolet Spark, în topul importurilor
În primele trei luni ale anului, s-au vândut 968 de maşini de clasă A din import, jumătate din ele în martie. De la începutul anului, GM a vândut 500 de bucăţi Chevrolet Spark. Dacă volumul vânzărilor de importuri este făcut de maşinile de familie, de clasă B şi C, cu 8.500 şi respectiv 10.200 de unităţi vândute, viteza de creştere a vânzărilor de maşini mici e de peste zece ori mai rapidă decât pe clasele care fac volum. Mihai Ivănescu, directorul M Car Trading, apreciază această evoluţie ca firească, în condiţiile în care, până acum, clasa A era aproape inexistentă. Odată cu maturizarea pieţei pe celelalte segmente, maşinile de clasă A câştigă pondere în piaţă. Statisticile arată că în statele din vestul Europei maşinile de clasa A au ponderi de până la 30% din piaţă. Vânzările de maşini de clasa A mini au crescut cu 486% faţă de primele trei luni ale anului trecut, în timp ce pe clasele B şi C creşterea a fost de 36%, respectiv 44%. Jumătate din piaţa de importuri este adjudecată de Chevrolet Spark. Acesta este urmat de Fiat Panda şi Peugeot 107, cu cote între 10 - 20% din piaţa de importuri. Un al treilea pluton este reprezentat de Citroen C1, Toyota Aygo şi Kia Picanto, cu cote de sub 1% din piaţa de importuri.

Clasa A, dominată de Matiz
Pe segmentul mini, Matiz este încă lider de piaţă autoritar: deţine 74% din piaţă, cu 2.754 de unităţi vândute de la începutul anului. Diferenţa până la 3.722 de unităţi este reprezentată de importuri. Acestea însă muşcă din ce în ce mai puternic din porţia producţiei naţionale: faţă de primele 3 luni ale lui 2005, când Daewoo Matiz vindea 4.372 de maşini, reducerea este de 37%. Un avantaj important al Matizului este preţul, între 5.200 euro şi 7.500 euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite