Cioloş: Subvenţiile nu vor reduce decalajul de competitivitate al României, e nevoie de investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subvenţiile în agricultură nu vor reduce decalajul de competitivitate dintre România şi alte ţări ale Uniunii Europene, ci doar vor ajuta fermierii să facă faţă acestuia, pentru o perioadă, a declarat astăzi, la Bucureşti, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

UPDATE

În opinia sa, problema costurilor mai ridicate din agricultura românească nu poate fi rezolvată decât prin investiţii pe termen lung, nu prin subvenţii, iar cel mai important este unde se duc aceşti bani.

Producătorii vor avea un rol vital

El a vorbit şi despre organizaţiile de producători, despre care crede că vor avea un rol vital, şi nu doar din perspectivă sindicală, ci mai ales din cea economică.

"Fără organizaţii ale producătorilor puternice şi competitive nu va exista agricultură competitivă", a adăugat comisarul european. El a vorbit şi despre organizaţiile de producători, despre care crede că vor avea un rol vital, şi nu doar din perspectivă sindicală, ci mai ales din cea economică.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat că vor fi găsite metode de a se înlocui aceste subvenţii.„Ideea că vom mai putea oferi 56 de scheme de ajutoare de stat este utopică. Vom găsi soluţii pentru a înlocui unele dintre aceste subvenţii în anumite sectoare. De exemplu, reducerea accizei la motorină. Subvenţiile au fost acordate doar pentru perioada de tranziţie", a spus ministrul.

De asemenea, comisarul european pentru Agricultură spune că, pentru stabilirea criteriilor de acordare a subvenţiilor directe, Comisia Europeană va lua în calcul contribuţia sectoarelor agricole la atingerea obiectivelor agriculturii. " Vom vedea în ce fel diferite sectoare de producţie agricolă, din diferite regiuni, contribuie la atingerea obiectivelor respective", arată Cioloş. În acest fel, spune Cioloş, autorităţile europene vor utiliza cât mai eficient resursele financiare publice europene.

Cioloş a admis faptul că România ar putea fi nevoită să returneze, în acest an, o parte din fondurile comunitare alocate pentru sectorul agricol, fără ca sumele rambursate să depăşească nivelul fondurilor restituite de către alte state membre ale UE. "Nu cred că vom avea de dat înapoi mai mult decât alte state. O să vedem, este un dispozitiv administrativ care verifică tot ce s-a întâmplat", a declarat, vineri, Dacian Cioloş, citat de Mediafax.

Pachetul legislativ pentru reformarea PAC va fi aprobat la finalul anului 2012

Pachetul legislativ de reformare a Politicii Agricole Comune (PAC) ar putea fi adoptat până la sfârşitul anului 2012, a mai spus comisarul european pentru Agricultură. El a lansat o dezbatere publică la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene pe 12 aprilie şi spune că toţi cei interesaţi trebuie să-şi spună părerea privind reformare sectorului agricol, enumerând printre aceştia şi organizaţiile profesionale. "Vreau ca, la începutul lui noiembrie, să prezint o comunicare Comisiei Europene care să conţină orientările generale privind reforma", spune Cioloş.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite