Cine sunt căutătorii de aur din România despre care a vorbit Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Deva Gold deţine două licenţe pentru exploatarea zăcăminelor de aur în judeţul Hunedoara, a declarat, astăzi, pentru „Adevărul", preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi.

Deva Gold SA Romania este deţinută în proporţie de 80% de compania European Goldfields, prin subsidiara sa Deva Gold (Barbados) Limited, potrivit site-ului companiei. European Goldfields este înregistrată în Yukon, Canada, şi este listată la bursa de la Toronto.

Cele două licenţe sunt în acelaşi stadiu ca şi proiectul Roşia Montană, respectiv la stadiul de obţinere a avizelor de mediu, a mai spus Pătruţi.

Este vorba despre petrimetrele Certeju şi Băiţa Craciuneşti.

"Deva Gold deţine de mai bine de cinci ani licenţa de explorare pentru aceste perimetre şi, conform legii minelor, în momentul în care au descoperit şi au omologat zăcămintele de acolo, au cerut şi au primit licenţe de exploatare. Acestea sunt în prezent în circuitul interministerial de avizare", a precizat oficialul ANRM.

Ieri seară, la TVR, preşedintele Traian Băsescu a declarat că, pe lângă proiectul Roşia Montană, România va mai deschide două exploatări de aur: una de 50 de tone şi alta de 54 de tone de aur.

Preşedintele ANRM a confirmat faptul că cifrele avansate de Băsescu privind potenţialul acelor zăcăminte sunt cele reale.

În afară de cele două licenţe ale Deva Gold şi cea a Roşia Montană, mai există în România o altă licenţă de exploatare a aurului, în Baia Mare. Este vorba despre extracţia de aur din rezidurile miniere aflate în iazurile de decantare, proiect care este şi el în stadiul de obţinere a avizului de mediu.

Traian Băsescu a mai declarat la TVR că susţine mai mult decât oricând urgentarea proiectului Roşia Montană, întrucât rezervele de aur ale BNR ar trebui majorate, în contextul în care preţul metalului galben a ajuns la cotaţii-record.

Citiţi în ediţia de mâine a ziarului "Adevărul" de ce nu justifică aceste afirmaţii ale lui Băsescu urgentarea proiectului de la Roşia Montană.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite