Cine face bani din facturile românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În stațiile de metrou sau în marile centre comerciale au apărut tot mai multe terminale pentru plăți instant, unde românii pot plăti facturile la utilități, pot reîncărca o cartelă de telefon sau chiar cumpără bilete la film. Cel mai nou jucător intrat pe piață este compania cu acționariat rus OE Investment, care deține 50% din piața rusă, și care vrea să instaleze 500 de astfel de terminale până la finele anului în t

“Deocamdată utilizatorii își pot reîncarca doar cartelele prepaid, iar până la sfârșitul lui 2010 vrem să adăugăm și furnizori de Internet, jocuri online sau bilete de avion”, arată Alexandru Oancea, directorul comercial al Qiwi, parte a OE Investement. Primele aparate sunt deja instalate în București, iar în următoarele luni vor ajunge în provincie, în orașe precum Iași, Cluj, Galați sau Constanța.

Investiția în intrarea pe piața autohtonă se ridică la jumătate de milion de euro, iar veniturile Qiwi vor fi asigurate din comisioanele primite de la partenerii companiei – de exemplu furnizorii de utilități. Compania este prezentă în 13 țări, iar România și Bulgaria sunt primele țări din Europa de Vest în care OE Investement va extinde bussinesul de plăți instant. Reprezentanții acesteia vor să extindă rețeaua cu precădere în provincie și vizează o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro până la sfârșitul lui 2010.

Un alt jucător pe piață locală este Zebra Pay, companie care frunizează în sistem de franciză astfel de aparate. Potrivit oficialilor acesteia, până la sfârşitul acestui an, reţeaua va cuprinde 1.000 de terminale, pentru ca, în următorii cinci ani, să ajungă la 7.800 de astfel de aparate în întreaga ţară. Business-ul companiei este estimat la 20 de milioane de euro în 2010, iar 80% din încasări reprezintă reîncarcarile prepaid.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite