Christine Lagarde avertizează că economia globală riscă un "deceniu pierdut"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, a avertizat asupra riscului de a înregistra un "deceniu pierdut" pentru economia globală, dacă naţiunile nu vor acţiona împreună pentru a contracara ameninţările la adresa creşterii economice.

"În lumea noastră din ce în ce mai interconectată, nicio ţară sau regiune nu poate funcţiona singură. Deasupra economiei globale se adună nori negri. Ea a intrat într-o fază periculoasă şi nesigură", a spus Lagarde miercuri, în cadrul unui discurs la un forum de la Beijing. Un apel la cooperare a fost făcut şi de China şi India, într-o declaraţie separată.

Economiile avansate au o "responsabilitate specială" pentru a restabili încrederea şi de a aduce creştere economică, în timp ce China ar trebui să stimuleze consumul şi să permită aprecierea monedei sale, a mai transmis directoarea FMI citată de Bloomberg.

Liderii europeni văd în China o potenţială sursă de fonduri, în contextul în care criza datoriilor suverane ameninţă Italia, a treia mare economie din zona euro.

China şi India au transmis că economia mondială este într-o "fază critică". "În pieţele emergente, unde creşterea este relativ mai puternică, există semne clare ale unei încetiniri", au spus cele două naţiuni. În faţa acestor provocări, ambele părţi au recunoscut necesitatea unei consolidări a politicilor de cooperare internaţională.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite