Chiţoiu a fost avizat de Comisiile parlamentare: "Redevenţele la petrol şi gaze sunt mici şi ar putea fi aplicat un impozit pe venituri excepţionale"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul desemnat pentru Economie, Daniel Chiţoiu, a spus, la audierile din cadrul comisiilor parlamentare, că obiectivul său cel mai important este reduderea arieratelor şi pierderilor companiilor de stat aflate în subordinea Ministerului Economiei.

UPDATE 12.15  Preţurile gazelor naturale vor fi dereglementate în perioada 2013-2018, a declarat Daniel Chiţoiu, după ce a primit avizul comisiilor parlamentare de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor. Renunţarea la preţurile reglementate la electricitate şi gaze este cerută de FMI şi Comisia Europeană. În ceea ce priveşte preţurile la electricitate, procesul va începe în 2012 şi se va încheia la sfârşitul anului 2017.

Chiţoiu a mai spus că Guvernul va decide dacă va relua vânzarea pe bursă a unui pachet de aproape 10% din participaţia deţinută la OMV Petrom după ce va face o analiză în funcţie de condiţiile din piaţă.

"Vom face o analiză. Vom decide şi în funcţie de condiţiile de pe piaţă", a afirmat Chiţoiu, după ce a primit avizul comisiilor reunite din Camera Deputaţilor şi Senat pentru preluarea portfoliului Economiei.

Statul a încercat în luna iulie a anului trecut să vândă un pachet de 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP), însă oferta a eşuat deoarece cererea a fost sub pragul minim de la care operaţiunea putea fi încheiată cu succes.

UPDATE 11.40 Redevenţele la petrol şi gaze sunt prea mici, iar noul Guvern ar putea introduce un impozit pe veniturile excepţionale ale companiilor din domeniu, a declarat Daniel Chiţoiu, care a primit luni votul comisiilor de specialitate din Parlament pentru funcţia de ministru al Economiei.

"Avem domenii în care aceste taxe sunt prea mari, iar în altele nu au mai fost majorate de zece ani. (...) Dacă OMV Petrom va fi de acord, putem să le majorăm înainte de 2014, dacă nu putem să ne gândim la un impozit pe venituri excepţionale", a afirmat Chiţoiu.

Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, sunt fixate din 2004 până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a Petrom şi nu pot fi modificate până în 2014.

UPDATE 11.24 Chiţoiu a spus că nu se va implica direct, din funcţia de ministru al Economiei, în renegocierea contractelor directe ale Hidroelectrica de vânzare a energiei, urmând să desemneze o comisie în acest sens.

"Avem 10 zile să reluăm negocierile pe toate cele zece contracte, apoi să trimitem o scrisoare la Fondul Monetar Internaţional. Deci nu mă implic eu direct, ci voi da mandat unei comisii din cadrul Hidroelectrica şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei să negocieze privind preţul, cantităţile şi durata", a afirmat Chiţoiu.

UPDATE 11.00: La finalul audierilor, Chiţoiu a primit avizul din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentui pentru funcţia de ministru al Economiei, cu 38 de voturi "pentru", patru "împotrivă" şi două abţineri.

El a ţinut să sublinieze că, în acest sens, companiile trebuie depolitizate şi trebuie selectaţi manageri din mediul privat, aşa cum s-a convenit şi în acordurile cu instituţiile internaţionale. "Atâta timp cât aceste societăţi sunt conduse de reprezentanţi politici, nu am reuşit şi nu am putut să facem aceste societăţi să performeze", a spus Chiţoiu. Ministrul desemnat a afirmat că până în septembrie va fi finalizată selecţia acestor manageri la companiile de stat Hidroelectrica, Transgaz, Electrica, Oltchim şi complexele energetice din Oltenia.

Pe de altă parte, el a subliniat că va cere Curţii de Conturi să facă un audit în legătură cu achiziţiile de bunuri şi servicii de la companiile de stat care au pierderi.

Chiţoiu a mai menţionat ca obiectiv al mandatului vânzarea pe bursă a acţiunilor Hidroelectrica (10%), Transgaz (15%), Romgaz (15%) şi Nuclearelectrica (10%). Potrivit acestuia, Guvernul vrea să listeze companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi Transgaz atât pe bursa de la Bucureşti, cât şi pe pieţele externe.

"Vom continua privatizarea prin vânzarea pe bursă a societăţilor Hidroelectrica, respectiv 10% prin majorare de capital, Transgaz şi Romgaz cu câte 15% şi Nuclearelectrica cu 10%. Toate aceste societăţi au profit, vrem să facem o dublă listare şi pe piaţa internaţională", a spus Chiţoiu, prezentându-şi obiectivele mandatului. Listarea acestor companii a fost asumată de România faţă de FMI şi Comisia Europeană.

Un alt obiectiv menţionat de Chiţoiu este atragerea de fonduri europene.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite