China nu este un safe-haven. Se îndreaptă încet, dar hotărât, spre colaps

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China se află acum în plină expansiune, drept pentru care investitorii o consideră a fi cea mai atractivă zonă de investiţii, iar analiştii recomandă achiziţiile de acţiuni ale companiilor chineze. China şi îşi ignoră problemele interne:, poluarea, costurile imobilelor, speculaţiile pieţelor, salariile mici, rata şomajului, suprapopulaţia şi altele asemenea. Şi asta i-ar putea aduce căderea.

China rămâne destinaţia preferată de investiţii pentru mulţi dintre jucătorii sofisticaţi sau mai puţin sofisticaţi de pe pieţele financiare. Nu puţine sunt însă vocile care susţin că starea acutală a economiei mondiale nu poate asigura stabilitate indiferent de locaţia investiţiilor. Între acestea şi cea a lui Paul B. Farrell, contributor la portalul de informaţii financiare MarketWatch, care spune că preferinţa pentru China, manifestată mai ales după criza izbucnită în America, se va dovedi neîntemeiată când economia chineză se va prăbuşi, iar capitalul va fi naţionalizat.

Argumentele sunt matematice, psihologice şi istorice deopotrivă, iar concluzia sa este că “bulele întodeauna se sparg”. Paul B. Farrell spune că optimismul dat până acum de modelul de afaceri de tip câştig-câştig care a caracterizat economia mondială între 1991 şi 2008 (când toată lumea benefia de creştere economică) a fost înlocuit de un joc cu sumă nulă în care un stat câştigă în detrimentrul altuia. Ceea ce înseamnă acum că, dacă America pierde, China va câştiga, şi invers. Numai că acum jocul este măsluit, cele două state formând aşa-numita „Chinamerica” – o structură interdependentă aflară într-un echilibru fragil cu toate celelalte state. Dacă se prăbuşeşte unul, se vor prăbuşi toate.

Citeste aici despre atitudinea investitorilor fata de China

China cumpără lumea, dar economia sa este condusă de “visul american”

Un articol din revista Time avertizează asupra faptului că cea mai mare economie  lumii repetă acum scenariul după care America a crescut înaintea crizei: o creştere economică determinată de mania investiţiilor în piaţa imobiliară şi susţinută de banii câştigaţi uşor. În plus, liderii chinezi, în vanitatea lor, sunt incapabili să-şi vadă problemele orbiţi fiind de convingerea că America s-ar fi sabotat în ultimii zece ani, şi i-ar fi înmânat Chinei rolul de superputere mondială.

USA Today remarcă ultimul produs american masiv imporat de China: „visul”. Acum, visul chinezesc se transformă într-un coşmar al lăcomiei capitaliste. Specialistul în istorie financiară Niall Ferguson spune că statul asiatic „se îmbuibă cu nenorocul nostru” şi îşi ignoră problemele interne, poluarea, costurile imobilelor, speculaţiile pieţelor, salariile mici, rata şomajului, suprapopulaţia şi altele asemenea ... şi ajunge la concluzia că, astfel, China „se îndreaptă către propria prăbuşire”.

Citeste aici despre conducatorul finantelor chineze

Populaţia Chinei şi liderii ei

China este preocupată să hrănească, să îmbrace şi să asigure locuinţe pentru 300 de milioane de oameni. Paul B. Farrell aseamănă planul Chinei cu intenţia de a construi 100 de oraşe ca Chicago într-o singură generaţie şi consideră neîndoielnic faptul că astfel, China ar putea provoca prăbuşirea economiei globale.

Jim Chanos, manager al unui fond de hedging, citat de Farrell, trece în revistă caracteristicile unei prea mari implicări a guvernului în economie: favorizează companiile statului, nu opreşte creşterea masivă a datoriei municipale, construieşte multe clădiri de lux şi stadioane fără a se asigura de sustenabilitatea financiară a acestora, nu ţine seama de poluare, reglementările sunt relaxate, preţurile sunt subvenţionate, contabilitatea este proastă, schimbul valutar este manipulat, iar lista nu se opreşte aici. Şi Chanos avertizează investitorii să stea departe de China.

China se va prăbuşi înaintea Americii

Cea mai mare parte a problemelor economice actuale este, deloc surprinzător, asemenea altor scenarii istorice, lipsa unui plan pentru viitor, lipsă determinată de egoismul şi gândirea pe termen scurt a liderilor lipsiţi de curaj şi neinteresaţi de ce se va întâmpla mai târziu. Plănuiesc prea târziu, iar răspunsurile în timpurile de criză nu pot niciodată salva situaţia.

Paul B. Farrell consideră că un colaps global al economiei nu poate fi evitat şi spune că, indiferent cine îl provoacă, America sau China, rezultatele vor fi aceleaşi. Împreună cu autorii pe care îi citează în articol, avertizează împotriva investiţiilor în China, aceasta fiind mai probabil să se prăbuşească mai curând, fiindcă „vanitoşi şi flămânzi de putere, chinezii sunt cei care par a fi , de fapt, cea mai primejdioasă bombă cu ceas”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite