China este un cazan în care disputele etnice riscă în orice moment să dea în clocot. Niciun expert nu se îndoieşte de asta.
Aşa cum nu a existat nici cea mai mică posibilitate ca liderilor Republicii Populare Chineze să le scape vreo revendicare privind identitatea musulmanilor din interiorul generoaselor sale frontiere, aşa cum s-a întâmplat în alte părţi.Când precedenta administraţie de la Washington a cerut o mână de ajutor altor ţări în cadrul „războiului împotriva terorismului“ după evenimentele din 11 septembrie 2001, Beijingul nu a spus nu.
Că doar avea propria problemă musulmană şi putea anticipa o situaţie asemănătoare, în care ar fi avut nevoie de înţelegerea altora. Şi acest moment a venit.
Problema Chinei este reprezentată de uiguri, populaţie turcică de religie musulmană din vestul ţării, grup ce a dominat cândva provincia Xinjiang. Invazia etnicilor han, promovată agresiv de guvenul central, a pus în pericol identitatea uigurilor.
Preşedintele chinez, Hu Jintao, a fost nevoit să părăsească de urgenţă reuniunea G8 din Italia pentru a se întoarce acasă. E adevărat că momentul a fost destul de stânjenitor, dar nu este primul lider care trebuie să-şi schimbe programul pentru a rezolva probleme domestice. Şi cu siguranţă nu va fi ultimul.
Insurgenţa uigurilor este utilă. Reaminteşte întregii lumi că Republica Populară Chineză nu este doar un stat totalitar compus din cetăţeni-robot manevraţi de butoanele Beijingului. Este o naţiune vastă, cu fel de fel de probleme.
Fostul premier malaysian Mahathir Mohamad avertizează Occidentul să fie atent la ce îşi doreşte: o dezmembrare a Chinei. „Ar fi o nouă Iugoslavie. Din vremuri străvechi, China a fost condusă de un împărat. Ştiţi ce se întâmplă dacă devine o democraţie? Război civil!“, spune Mohamad. „China e doar un amestec de populaţii diferite ce locuiesc în aceeaşi arie geografică imensă. Asta-i tot“, explică el. (...)
Mahathir Mohamad se teme mai mult de incapacitatea Statelor Unite de a accepta emanciparea Chinei în secolul al XXI-lea. Decât să deruleze o politică de tip Război Rece, Occidentul ar face bine să adopte o atitudine echilibrată de acceptare. (...)
America nu are altă soluţie decât să coopereze cu China, care se va dovedi o forţă de neoprit în secolul al XXI-lea. În pofida unor episoade accidentale şi stânjenitoare, precum revolta uigurilor, va trebui să ne obişnuim cu această realitate.
Aceasta este noua lume în care trăim, fie că ne place sau nu.






















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza