VIDEO Cele patru teme ale FMI pentru Guvernul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reformarea Sănătăţii, plata arieratelor, majorarea investiţiilor şi privatizarea companiilor de stat se află pe lista de sarcini. Executivul a mai trecut de încă o evaluare a acordului stand-by de tip preventiv. Pe lângă achitarea restanţelor, autorităţile trebuie să facă rost şi de bani pentru investiţii.

În perioada următoare, statul trebuie să-şi plătească datoriile către companii, să „vindece" sistemul sanitar, să majoreze bugetul pentru investiţii şi să-şi vândă companiile. Priorităţile au fost stabilite de oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI), ai Comisiei Europene (CE) şi ai Băncii Mondiale (BM), care au încheiat a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv. Trei dintre „corijenţe" sunt vechi şi doar creşterea investiţiilor este un obiectiv nou.

Oamenii de afaceri întrebaţi de „Adevărul" avertizează însă că această abordare nu va aduce creştere economică. „În ultimii doi ani, Guvernul, cu permisiunea Fondului, nu a făcut altceva decât să împingă datoriile din sectorul public în sectorul privat. Relansarea economiei, ne revine nouă, oamenilor de afaceri, şi nu pentru că e sloganul nostru, ci pentru că vrem să avem afaceri profitabile", a declarat pentru „Adevărul" Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Ce ne trage în spate

Situaţia din sistemul de sănătate nu este o noutate pentru nimeni, pentru că în continuare, cheltuielile sunt mai mari decât resursele alocate. „Din păcate, sistemul este destul de bolnav (...) În următoarele luni, Guvernul va face o reformă, atât pe partea de venituri, cât şi pe cheltuieli", a spus ieri Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România. Singurul progres înregistrat este reducerea arieratelor din sectorul sanitar până „aproape de zero". Rămân însă arieratele companiilor de stat, care însumează peste 20 de miliarde de lei.

image

„Aceste facturi neplătite reprezintă o frână majoră în calea creşterii", a adăugat Franks. O altă datorie mai veche se referă la stadiul privatizărilor, iar rezolvarea acestei probleme este „probabil cea mai dificilă". Oficialul FMI a remarcat progresele făcute în cazul mai multor companii de stat, însă este vorba nu de vânzări realizate efectiv, ci doar de anunţarea unor planuri.

Bani pentru Investiţii la rectificare

Guvernul va trebui nu numai să se achite de aceste restanţe, dar şi să majoreze cheltuielile cu investiţiile, inclusiv prin absorbţia fondurilor europene. Subiectul a fost de altfel abordat de fiecare dată cu ocazia vizitelor făcute de către delegaţia FMI. Iar lucrurile sunt departe de a se fi rezolvat. „România a atras doar 3,5% din banii disponibili. Cred că trebuie să faceţi tot posibilul pentru a atrage banii pe care îi aveţi la dispoziţie la Bruxelles", a declarat Istvan Szekely, şeful delegaţiei CE în România. 

La scurt timp după ce şeful misiunii FMI a menţionat direcţiile pe care Guvernul trebuie să se concentreze în perioada următoare, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor, a anunţat şi domeniile care vor beneficia de mai mulţi bani la rectificarea bugetară din august. „Principalele obiective ale rectificării sunt bani pentru investiţii, pentru crearea de locuri de muncă şi să plătim arieratele din sănătate", a precizat el. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite