FOTO/VIDEO Faceţi un tur virtual în cel mai mare sediu al unei companii româneşti - Petrom City (update)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrom, cea mai importantă companie locală, a inaugurat în această seară noul său cartier general, Petrom City, amplasat în zona de nord a Bucureştiului. Petrom City este cel mai mare sediu al unei companii din România. Investiţia a depăşit 130 de milioane de euro.

UPDATE 21.30 Petrom City, noul sediu central al celei mai mari companii petroliere din România, şi-a deschis oficial porţile în această seară.

La eveniment au participat directorul general al OMV - Wolfgang Ruttenstorfer şi întreaga conducere a Petrom, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, consilierul prezidenţial Iulian Fota, liderul sindical FSLI Petrom - Liviu Luca, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi ai mai multor companii energetice de stat şi private.

Amplasat în zona Străuleşti din partea de nord a Bucureştiului, noul centru al operaţiunilor Petrom va găzui circa 2.500 de angajaţi, care au lucrat până acum în opt sedii din Capitală şi din Ploieşti.

Proiectul a fost iniţiat în 2007, iar lucrările au început un an mai târziu. Investiţia, care se ridică la peste 130 de milioane de euro, este printre puţinele de această anvergură ce s-au finalizat în ultimii doi ani, când sectorul imobiliar s-a confruntat cu un drastic recul.

Terenul a fost decontaminat

Ansamblul este alcătuit din cinci clădiri - două imobile ovale de birouri, o construcţie cu formă clasică, un centru de date şi o centrală electrică ce va produce energia necesară micului oraş.

„Campusul beneficiază de un sistem de producere şi consum al energiei care creşte eficienţa energetică la 90%, faţă de o medie de 40-60% prezentă astăzi în majoritatea clădirilor construite recent", susţin reprezentanţii companiei.

Suprafaţa totală este de 100.000 de metri pătraţi, iar birourile acoperă 70.000 de metri pătraţi. Proiectul mai cuprinde un centru medical, un restaurant, zone de relaxare, precum şi 900 de locuri de parcare.

Investiţia a inclus şi decontaminarea terenului, întrucât, în trecut, solul a fost impregnat cu petrolul scurs dintr-un rezervor aflat în acea zonă, bombardat în timpul celui de-al doilea război mondial. Reabilitarea ecologică a costat 16 milioane de euro, fiind extrase din sol două milioane de litri de produse petroliere.

Petrom a dezvoltat pentru acest proiect şi pentru zona adiacentă cel mai mare Plan Urbanistic Zonal (PUZ) privat din România. Compania a alocat şase milioane de euro pentru infrastructură - străzi, trotuare, conducte de apă pluvială, apă menajeră, gaze şi cabluri de electricitate.

Circa 4.000 de oameni din peste 150 de companii (peste 80% dintre acestea fiind româneşti), au lucrat la Petrom City în diferite stadii ale lucrărilor.

Ca şi CFO trebuie să spun că nu ne-a fost uşor să continuăm un proiect de asemenea anvergură, într-o perioadă în care mediul economic s-a dovedit neprielnic. Proiectul a fost demarat înainte de apariţia primelor semne ale crizei, deci a trebuit să ne adaptăm şi să căutăm cele mai bune soluţii pentru a asigura fondurile necesare într-un mediu economic profund schimbat", a declarat Reinhard Pichler, Chief Financial Officer (CFO) al Petrom.

Petrom City în cifre

-5 clădiri
-2.500 de angajaţi
-100.000 mp aria totală
-70.000 mp de birouri
-13.000 mp de sticlă
-900 de locuri de parcare
-130 de milioane de euro investiţie

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite