Ce condiţii a pus statul în negocierile cu Roman Copper, care au dus la anularea privatizării Cupru Min

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a impus ofertantului la vânzarea Cupru Min să îşi asume, ca şi clauze de mediu care nu pot fi negociate, investiţii suplimentare în lucrări de drumuri şi eventuale noi investiţii care s-ar impune ulterior şi ar depăşi cuantumul estimat în prezent, refuzând în acelaşi timp orice răspundere.

Executivul nu a dorit să semneze din partea sa vreo declaraţie şi nici să acorde garanţii ori despăgubiri pentru probleme legate de protecţia mediului, indiferent de momentul apariţiei acestora, relevă un document oficial obţinut de Mediafax.

Pentru a obţine garanţii din partea Roman Copper privind realizarea investiţiilor de mediu, reprezentanţii statului au cerut în schimb constituirea unui depozit de 32 milioane euro, solicitare refuzată de firma canadiană.

Investiţiile de mediu au fost evaluate de partea română la 32,27 milioane euro, din care un minimum de 17 milioane euro obligatoriu pentru acest an în vederea extracţiei şi preparării minereurilor neferoase şi rare.

Din suma totală a investiţiei, 50.000 euro au fost calculate pentru extracţia pietrei pentru construcţii şi a pietrei calcaroase, 12.600 euro pentru transport marfă, persoane, întreţinere şi reparaţii auto, activitatea desfăşurată la spaţiile de cazare, restaurant şi cantină, activitatea de pază, 17,32 milioane euro pentru extracţia şi prepararea minereurilor neferoase şi rare, 5,58 milioane euro pentru supraînălţarea barajului Valea Şesei în vederea exploatării în siguranţă a iazului de decantare şi 9,3 milioane euro pentru reabilitarea drumurilor de acces existente şi realizarea unor drumuri noi.

Investiţiile minime pentru acest an, de 17 milioane euro, au fost calculate pentru realizarea unei instalaţii de recuperare a metalelor prin procedee biotehnologice (14,5 milioane euro), efectuarea unor lucrări privind stabilitatea haldelor de steril (2 milioane euro) şi efectuarea unor lucrări de conservare la Valea Seşei şi Valea Ştefancei (500.000 euro).

Necesarul de investiţii tehnologice a fost estimat la 67,3 milioane euro, din care 61 milioane euro până în 2015 (41 milioane euro investiţii tehnologice şi 20 milioane euro pentru descopertare), pentru achiziţionarea de utilaje performante pentru între fluxul tehnologic, creşterea capacităţii de depozitare a sterilului, dotarea cu utilaje a carierei Roşia Poieni şi realizarea unei instalaţii de recuperare a cuprului prin procedee biotehnologice.

Astfel, în proiectul contractului de vânzare-cumpărare a Cupru Min au fost cuprinse ca şi clauze nenegociabile următoarele prevederi:

-Pentru îndeplinirea obligaţiilor, răspunderilor şi/sau măsurilor de mediu şi/sau de gospodărire a apelor stabilite de către Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Alba şi Agenţia Regională de Protecţie a Mediului (ARPM) Sibiu, cumpărătorul trebuie să îşi asume şi obligaţia de a realiza investiţiile pentru protecţia mediului destinate executării obligaţiilor. Potenţialul Cumpărător trebuie să îşi asume realizarea tuturor obligaţiilor, răspunderilor şi măsurilor de mediu prevăzute în avizele pentru privatizare, precum şi a investiţiilor suplimentare aferente supraînălţării barajului Valea Seşei, a reabilitării drumurilor existente şi realizarea unor drumuri noi, în conformitate cu cerinţele legislaţiei de mediu în vigoare, prin convenirea unui cuantum de investiţii destinate realizării acestora.

-În cazul în care respectarea obligaţiilor, răspunderilor şi/sau măsurilor privind protecţia mediului şi/sau gospodărirea apelor, stabilite în sarcina Societăţii la data privatizării sau ulterior, impun un cuantum investiţional mai mare decât cel estimat de conducerea Societăţii sau decât cel asumat de cumpărător prin contractul de vâznare-cumpărare de acţiuni, Cumpărătorul este avertizat că nicio prevedere din oferta de vânzare şi/sau din Dosarul de Prezentare şi/sau din contractul de vânzare-cumpărare în ansamblu nu va putea fi interpretată ca limitând răspunderea Societăţii la valorile indicate în Dosarul de Prezentare şi/sau în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.

-Investiţiile privind protecţia mediului şi/sau gospodărirea apelor necesare pentru conformarea la obligaţiile, răspunderile şi/sau măsurile privind protecţia mediului şi/sau gospodărirea apelor vor fi realizate, în toate cazurile, integral.

- În cadrul procesului de privatizare, Cumpărătorul va trebui să îşi asume şi să preia integral, indiferent de natura şi de data apariţiei acestora, obligaţiile, răspunderile şi măsurile de mediu, stabilite de autorităţile de mediu competente în sarcina Societăţii sau decurgând din legislaţia (inclusiv legislaţia europeană) aplicabilă în domeniul protecţiei mediului, precum şi obligaţiile, răspunderile şi/sau măsurile privind gospodărirea apelor. De asemenea, Cumpărătorul va trebui să îşi asume şi să preia integral obligaţiile, răspunderile şi/sau măsurile suplimentare de mediu şi/sau gospodărire şi să preia integral obligaţiile, răspunderile şi/sau măsurile suplimentare de mediu şi/sau de gospodărire a apelor considerate necesare de conducerea Societăţii.

-Vânzătorul nu va răspunde pentru nicio obligaţie, răspundere şi/sau măsură de mediu şi/sau privind gospodărirea apelor rezultată din necesitatea conformării activităţii Societăţii cu cerinţele legislaţiei de protecţie a mediului şi/sau de gospodărire a apelor, indiferent de momentul aparţiei cauzei care a generat acea obligaţie, răspundere şi/sau măsură privind mediului şi/sau gospodărirea apelor. Vânzătorul nu va acorda nicio declaraţie, garanţie sau despăgubire pentru aspecte care au legătură cu protecţia mediului şi/sau gospodărirea apelor.

-Asumarea şi preluarea de către Cumpărător a obligaţiilor, măsurilor şi/sau răspunderilor de mediu stabilite de autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi/sau a celor privind gospodărirea apelor se va realiza prin convenirea unui cuantum investiţional destinat realizării acestora, cel puţin la nivelul celui estimat de conducerea Societăţii, şi reprezintă elemente obligatorii care trebuie incluse în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.

Toate aceste obligaţii de mediu au fost aduse la cunoştinţa potenţialilor cumpărători şi prin dosarul de prezentare a companiei.

După mai bine de 18 ore de negocieri, statul român şi reprezentaţii firmei canadiene Roman Copper Corp. nu au reuşit să ajungă la un acord pentru contractul de privatizare a Cupru Min. Pentru că acest contract nu s-a semnat în termen de 10 zile de la desfăşurarea licitaţiei, aceasta devine nulă, urmând ca procesul să se reia. Lucian Bode, ministrul Economiei, a declarat că firma canadiană nu a dorit ca acest contract să fie făcut public, nici să depună garanţiile cerute de stat pentru a se asigura că firma îşi respectă angajamentele de
mediu pe care şi le-a asumat.

Săptămâna trecută, compaania canadiană Roman Copper Corp. a câştigat licitaţia pentru vânzarea de către statul român a pachetului integral de acţiuni în cadrul societăţii miniere Cupru Min, care exploatează resursele de la Roşia Poieni, unde sunt concentrate peste 60% din resursele de cupru ale României. Preţul de licitaţie a fost de 200,8 milioane de euro. Valoarea resurselor de cupru de la Roşia Poieni se ridică însă la 13-14 miliarde de euro, a declarat joi Sorin Găman, directorul Direcţiei pentru Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

Preţul plătit de canadienii de la Roman Copper Corp pentru Cupru Min este unul corect şi  a fost calculat doar pe baza activelor societăţii, fără a se ţine cont de resursele de cupru din sol pentru că nu acestea au fost privatizate, ci societatea, a adăugat Găman.

"Atunci când s-a făcut evaluarea, s-a făcut conform legislaţiei, pe baza activelor societăţii, fără a se ţine cont de resursele din sol. Este conform legislaţiei pentru că s-a privatizat societatea, nu zăcămintele", a spus acesta. Ulterior, compania care a făcut evaluarea activelor societăţii (SRL-ul Evaluar din Alba Iulia) a transmis faptul că statul nici măcar nu a cerut evaluarea resurselor, ci doar a activelor societăţii.

Privatizarea Cupru Min era una controversată din mai multe motive. În primul rând, nici la 10 zile de la licitaţie, statul român încă nu ştie cine este în spatele companiei Roman Copper Corp.

CITEŞTE ŞI

Ministerul Economiei: Cuprul de la Roşia Poieni-Cupru Min  valorează 13-14 miliarde de euro

Ministerul Economiei: Preţul de privatizare a Cupru Min nu a ţinut cont de resurse pentru că nu acestea s-au privatizat

Autorizaţia de mediu a Cupru Min a expirat la 31 decembrie 2011

Negocierile pentru privatizarea Cupru Min se prelungesc. Statul cere garanţii pentru investiţiile de mediu

Ungureanu: Cupru Min este neprofitabilă şi izolată economic

Licitaţia prin care Cupru Min a fost privatizată poate fi anulată în doar câteva ore. Statul şi canadienii încă negociază

Ungureanu, după ce s-a aflat că Băsescu este dispus să-şi dea demisia: Atenţia media trebuie îndreptată către negocierea contractului Cupru Min

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite