Ce averi au primarii din Bucureşti. Robert Negoiţă este cel mai bogat, dar şi cel mai dator primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, dar şi ceilalţi şase primari de sector au averi considerabile, reiese din declaraţiile de avere depuse de aceştia. De departe, cea mai mare avere o are Robert Negoiţă, ales primar la Sectorul 3 al Capitalei. Împreună cu fratele său, Ionuţ Negoiţă, Robert deţine o avere estimată la 60-70 de milioane de euro de „Forbes 500 Miliardari”. Cei doi fraţi au afaceri î imobiliare, hoteluri, media şi

PRIMĂRIA CAPITALEI

Reşedinta lui Sorin Oprescu, departe de forfota Capitalei


Sorin Mircea Oprescu a fost ales ieri, pentru a doua oară primar al Capitalei, cu 55,9% din voturi. Oprescu deţine un apartament de 172 de metri pătraţi în Sectorul 1 din Bucureşti pe care l-a dobândit în 2001 prin schimb de proprietate.
De asemenea, el mai are în proprietate un teren de 1.000 de metri pătraţi la Ciolpani, cumpărat în 1995, pe care şi-a construit, în acelaşi an, o casă de 480 de metri pătraţi. Edilul mai deţine un teren de 500 de metri pătraţi în staţiunea montană Predeal, cumpărat în 1997.

Oprescu nu deţine niciun autoturism. A avut un BMW de 80.000 de euro în leasing, pe care l-a înstrăinat în noiembrie 2010. Are însă obiecte de artă în valoare de 47.000 de euro, bijuterii şi ceasuri  - de 17.000 de euro şi obiecte de cult – de 5.000 de euro.

În vara lui 2011, Oprescu nu avea niciun depozit bancar, ci doar 4 conturi curente în care erau aproximativ 4.000 de lei.

El deţine 25% din acţiunile companiei Medical Prestige, firmă căreia i-a acordat 570600 de lei sub formă de împrumut în nume personal.

Veniturile lui Oprescu s-au ridicat în 2010 la 122.870 de lei (27.300 de euro) din indemnizaţie de conducere la Primăria Municipiului Bucureşti, din salariu de profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi din indemnizaţia de la Academia de Ştiinţe medicale.

Sorin Oprescu a mai primit în 2010, sub formă de moştenire, 143.000 de euro după moartea tatălui său. 


PRIMĂRIA SECTORULUI 1

Andrei Chiliman, primarul moştenirilor



Andrei-Ioan Chiliman, care rămâne încă patru ani la conducerea Primăriei Sectorului 1 (cu 74,1% din voturi), este, după Robert Negoiţă, unul dintre primarii de sector cu cele mai multe proprietăţi imobiliare, majoritatea moştenite de la părinţi sau de la una dintre mătuşi.

Chiliman are terenuri şi clădiri în Eforie Sud, Predeal, Snagov, comuna Verneşti (judeţul Buzău), Bucureşti, comuna Ciorari şi comuna Căpreni (judeţul Gorj), Sinaia, comuna Falciu (judeţul Vaslui).

Cele mai multe dintre imobile au fost moştenite de la părinţii săi sau de la una dintre mătuşi sau au fost moştenite de soţie de la mama sa. Ele aparţineau familiei înca dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial şi au fost recuperate în justiţie sau restituite după anii ’90.

Primarul Chiliman şi-a cumpărat în 2005 un Audi A6, iar soţia sa a moştenit de la mama sa un Renault R16, fabricat în 1972.

Familia Chiliman deţine bihuterii cu o valoarea cuprinsă între 13.000 şi 20.000 de euro şi obiecte de artă cu o valoare estimată de până la 120.000 de euro.

Andrei Chiliman nu are niciun credit la bancă, însă avea, în vara lui 2011, mai multe depozite şi conturi curente în care erau aproape 200.000 de euro. De asemenea, el a mai acordat un împrumut în nume personal fratelui său, în valoare de 15.000 de euro.

Famiia Chiliman obţine anual 30.000 de euro brut din chirii şi 4.000 de lei din arende. Primarul a câştigat în 201054.784 de lei din indemnizaţia de primar, iar soţia sa a încasat salariu de peste 23.000 de lei de la Institutul Carpaţi Proiect Bucureşti şi de la Ministerul Culturii. Soţia a mai câştigat 17.696 de lei activităţi independente (biroul individual de arhitectură), dar şi pensie de 26.220 de lei.
 

PRIMĂRIA SECTORULUI 2

Neculai Onţanu are credit pe 30 de ani

Ce averi au primarii din Bucureşti. Negoiţă, cel mai bogat şi cel mai dator



Neculai Onţanu rămâne şi el la conducerea Primăriei Sectorului 2, cu 47,74% din voturi.

Onţanu are un apartament de 66 de metri pătraţi în Bucureşti, cumpărat în 1991. Soţia sa, Veronica Onţanu, a primit moştenire în 1998 un teren intravilan de 250 de metri pătraţi în Voluntari, acolo unde se află şi o casă de locuit de 65,8 metri pătraţi. Nţanu nu are niciun autoturism, dar are bijuterii şi obiecte de artă cu o valoare estimată la 15.000-20.000 de euro.

În 2011, Onţanu avea în conturi aproximativ 5.000 de euro. El are un credit în valoare de 77.500 de lei contractat de la BCR pe o perioadă de 30 de ani, dar şi un împrumut luat de la o persoană fizică, în 2005, de 35.000 de euro.

Salariul încasat de Onţanu pentru funcţia de primar a fost în 2010 de 46.005 lei, iar al soţiei  - de 7.452 de lei. Soţia a mai încasat aproximativ 5.000 de euro din chirii.


PRIMĂRIA SECTORULUI 3

Robert Negoiţă, primarul de declaraţie de avere pe 23 de pagini

Ce averi au primarii din Bucureşti. Negoiţă, cel mai bogat şi cel mai dator



Robert Negoiţă, una dintre surprizele alegerilor locale din acest an, a obţinut 57,51% din voturile alegătorilor pentru Primăria Sectorului 3. Declaraţia sa de avere, care se întinde pe 23 de pagini, este o listă nesfârşită de bunuri imobile.

Robert Negoiţă deţine, împreună cu fratele său Ionuţ, o avere estimată de „Forbes 500 Miliardari” la 60-70 de milioane de euro. Cei doi fraţi au afaceri în imobiliar, hoteluri (RIN – din Vitan şi Otopeni), media şi tipografii.

Robert Negoiţă deţine sute de mii de metri pătraţi te teren arabil şi intravilan în Voluntari şi Popeşti Leordeni, după ce le-a cumpărat în 2006-2007. Pe aceste terenuri, fraţii Negoiţă au construit în 2008 case şi blocuri. Astfel, Robert Negoiţă a ajuns să deţină, în iunie 2011, 112 apartamente. Alte 32 de bunuri imobile au fost înstrăinate în 2011 şi 2012 către diverse persoane fizice, după ce Fiscul i-a scos la licitaţie mai multe apartamente pentru neplata de TVA în tranzacţii imobiliare.

Şi lista de datorii a lui Robert Negoiţă este destul de lungă. El a contractat în 2007 un credit de un milion de euro de la Volksbank, pe o perioadă de 30 de ani. Mai are datorii de 199 de milioane de lei la Fisc, 20.000 de lei – la Primăria Sectorului 4, de aproape 2 milioane de lei la Primăria Popeşti Leordeni, dar şi la Primăria Constanţa şi la cea din Voluntari. Datoriile lui Negoiţă către firmele Domus Stil onstruct şi la Domus Stil Real estate Solutions se ridică la aproape 2 milioane de lei. El mai are datorii semnificative la alte patru firme.
În plus, este garant şase credite contractate de la bănci, dar şi fidejusor în 14 contracte de leasing.

Salariul de demnitar al lui Robert Negoiţă din Camera Deputaţilor a fost în 2011 de 52.044 de lei. El a mai obţinut 2,65 milioane de lei din executarea de către Fisc a unor imobile.   


PRIMĂRIA SECTORULUI 4

Piedone, primarul cu trei autoturisme Cadillac

Ce averi au primarii din Bucureşti. Negoiţă, cel mai bogat şi cel mai dator



Şi Piedona mai rămâne patru ani la conducerea Primăriei Sectorului 4. Popescu Cristian Victor Piedone.

Piedone şi-a cumpărat în 2008 un teren intravilan de 978 de metri pătraţi în Bragadiru, iar, în următorul an, şi-a mai cumpărat alţi 538 de metri pătraţi, în acelaşi loc. El deţine două apartamente în Bucureşti, unul de 307 metri pătraţi şi altul de 73 de metri pătraţi, obţinute în 2002, respectiv 2003, prin moştenire şi schimb cu fratele.

Primarul Sectorului 4 este un împătimit al autoturismelor de colecţie. El deţine cinci maşini: un Mercedes din 1966, un Oldsmobile din 1959 şi trei maşini Cadillac din 1968, 1973, respectiv 1974.

El a moştenit bijuterii, obiecte de artă, timbre, pendule şi ceasuri de buzunar în valoarea de aproximativ 40.000 de euro.

Salariul său a fost în 2011 de 46.006 lei, din indemnizaţia de primar.


PRIMĂRIA SECTORULUI 5

Marian Vanghelie, avere „ilizibilă”

Ce averi au primarii din Bucureşti. Negoiţă, cel mai bogat şi cel mai dator



În sectorul 5, Marian Vanghelie a obţinut un nou mandat cu 54,16%.

Din declaraţia de averea a primarului Sectorului 5, Marian Vanghelie, nu se înţeleg prea multe. Scrisul ilizibil al edilului nu permite nici celui mai ager ochi să înţeleagă foarte clar care este averea lui.

Din declaraţie se poate înţelege că Vanghelie are o casă, un apartament, cinci ceasuri, tot atâtea tablouri şi este acţionar la o societate cu un nume indescifrabil.

PRIMĂRIA SECTORULUI 6

Rareş Mănescu are o motocicletă

Ce averi au primarii din Bucureşti. Negoiţă, cel mai bogat şi cel mai dator



Rareş Mănescu l-a detronat în cursa pentru Primăria Sectorului 6 pe fostul edil Cristian Poteraş.

Potrivit declaraţiei de averea depusă la sfârşitul lui 2008, noul primar al Sectorului 3 deţine împreună cu soţia sa un teren de 990 de metri pătraţi în Bragadiru, cumpărat în 2003. Acolo şi-a construit în 2004 o casă de 140 de metri pătraţi. 

El avea un Volvo cumpărat în 2007 şi un motociclu Aprilia achiziţionat în 2008.

Noul primar al sectorului 6 avea în 2008 o participaţie de 25% în firma Spedcom SRL Giurgiu şi a încasat în acel an 48.888 de lei din indemnizaţia de la Camera Deputaţilor.


Ce averi au primarii din Bucureşti. Negoiţă, cel mai bogat şi cel mai dator
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite