Ce afaceri practică studenţii în cămine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căminele studenţeşti reprezintă un vad foarte bun pentru deschiderea unor businessuri. Studenţii fac bani prin tot felul de metode, de la comerţ cu haine până la spălatul rufelor.

Obligaţi de împrejurări, studenţii sunt nevoiţi să dezvolte anumite businessuri mai mici sau mai mari, din care să scoată bani pentru a ieşi la sfârşit de săptămână în club sau pentru a plăti ratele şcolare. Inventivi şi cu imaginaţia bogată, studenţii dovedesc că afacerile începute se dovedesc a fi destul de profitabile.

Un exemplu este Alin, student la Master în anul întâi, care locuieşte într-unul din căminele aflate în zona Regie din Capitală. El şi-a cumpărat, pe vremea când era „boboc", o bormaşină pentru a-şi renova camera în care locuia. Iniţial, colegii apropiaţi apelau la el atunci când aveau nevoie să dea găuri pentru a-şi monta diverse obiecte pe pereţi.

Colegi, colegi, dar brânza e pe bani

Din vorbă în vorbă, şi alţi colegi din cămin au aflat de bormaşina lui Alin. Când a observat că tot mai mulţi studenţi apelează la el, acesta s-a gândit să ofere serviciile sale contra cost. Astfel, a intrat pe serverul căminului şi s-a afişat cu nickname-ul „Dau găuri" şi cu numărul de telefon alături. „Seara îmi pun status cu numărul meu de telefon şi nickname-ul «Dau găuri», iar cei interesaţi mă sună şi stabilim o întâlnire pentru a le rezolva problemele", spune Alin.

Alexandra vinde haine

Preţurile practicate de acesta sunt cuprinse între 3 şi 4 lei pentru o gaură, dar dacă clientul respectiv nu are şuruburile necesare, preţul creşte. Cel mai bine îi merge în prima lună de la începerea anului şcolar, atunci când nou-veniţii, dar şi o parte dintre cei vechi, îşi renovează camerele de cămin. „În prima lună a anului şcolar, când colegii mei îşi mai pun câte o draperie, câte un raft pentru cărţi sau câte un cuier, câştig în jur de 200 de lei, dar restul anului, nu ştiu dacă-mi ies 50 de lei pe lună", explică Alin.

AFaCERILE CU HAINE, PROFITABILE

Nu doar băieţii au spiritul antreprenorial dezvoltat, ci şi fetele. Alexandra, o studentă în anul trei, face bani din vânzarea hainelor. Aceasta primeşte o dată la trei luni haine de la unchiul ei, care este stabilit în Italia. „Clientele cu prioritate sunt colegele mele de cameră. După ce îşi aleg ele tot ce le place, încep să le vând şi prin cămin", spune Alexandra. Ea explică că practică un adaos de aproximativ 10-20 de lei per articol de îmbrăcăminte şi înregistrează un profit de aproximativ 300 de lei pe lună. „Ţinând cont că mă ocup de aproape un an de acest mic business, mă pot declara oarecum mulţumită de banii care îmi ies", spune Alexandra.

În mod involuntar, businessul Alexandrei îl ajută pe cel al Ionelei. Aceasta deţine o maşină de spălat pe care şi-a cumpărat-o pentru că se săturase să tot îşi spele hainele în chiuvetă. S-a dus vestea, şi Ionela a început să spele contra cost hainele colegilor din cămine. Cât? Patru lei un program de spălat. „Dacă aduci două haine, costă patru lei, iar dacă aduci haine cât să umplu maşina, tot patru lei", explică Ionela.

Alexandra vinde haine

Însă studenţii, spune ea, se mai combină între ei în aşa fel încât să aducă haine exact pentru un program. „Cea mai mare problemă a mea este atunci când colegii mei îmi aduc hainele amestecate, iar eu trebuie să stau să le sortez pe culori", se plânge studenta. Ea produce aproximativ 200 de lei pe lună.

Ionela spală rufele colegilor

Una dintre cele mai profitabile afaceri din cămin a fost vânzarea de aşa-numitele „hands-free-uri invizibile" pentru copiat la examene. „Era unu' care ştia să facă  astfel de aparate şi care câştiga în jur de 2.000 de euro pe lună. Devenise atât de priceput şi de cunoscut, încât ajunsese să vândă în toată ţara. Acum, am înţeles că şi-a deschis un magazin de gadgeturi", explică Liviu, masterand în anul întâi. El spune că o altă afacere bună din care scoţi cam 50 de lei pe zi este frizeria. Studenţii care ştiu să tundă şi să coafeze au aproximativ 10 clienţi pe zi. De asemenea, în acest top al celor mai profitabile afaceri din cămine intră şi manichiuristele.

În clasamentul celor mai ciudate afaceri din cămine, pe primul loc se află studentul care face cumpărături atunci când ceilalţi nu au chef să iasă din camere. „Am un coleg pe care pur şi simplu îl suni, îi dai banii pentru ce ai nevoie plus o mică parte care să-i revină lui, şi îţi face cumpărăturile în locul  tău", explică Liviu. Sau, adaugă acesta, dacă n-ai chef să-ţi scrii proiectele, este unul care ţi le scrie în locul tău, contra cost. Însă aceste businessuri dezvoltate de studenţi merg doar în timpul anului şcolar. Pe timpul verii, cei care nu pleacă acasă se angajează.

"Ţinând cont că mă ocup de aproape un an de zile de acest mic business, mă pot declara oarecum mulţumită de banii care îmi ies.
Alexandra  studentă

"Dacă un student aduce două haine costă patru lei, iar dacă aduce haine cât să umplu maşina de spălat, tot patru lei.''
Ionela studentă

Ionela spală rufele colegilor
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite