Câţi bani trebuie să aducă fiecare bancă în vistierie ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile europene vor avea nevoie, în total, de 106 miliarde de euro pentru recapitalizare, astfel încât să ajungă la nivelul de 9%, prag stabilit prin acord de liderii europeni şi considerat adecvat pentru a consolida băncile europene în contextul crizei datoriilor suverane, potrivit Autorităţii Bancare Europene.

Potrivit Autorităţii Bancare Europene, 70 de bănci europene, care au fost incluse în testele de stres din iulie, trebuie să-şi majoreze rata de adecvare a capitalului pentru a ajunge la un nivel de 9% până la jumătatea anului următor.

Află câţi bani trebuie să aducă fiecare bancă:

AUSTRIA

Instituţiile de credit din Austria vor necesita recapitalizare de aproape 3 miliarde de euro.

Raiffeisen Zentralbank Osterreich (RZB) are nevoie de 1,9 miliarde de euro pentru a respecta pragul de adecvare a capitalului de 9%.

RZB este instituţia centrală a Raiffeisen Banking Group Austria, precum şi compania holding a RZB Group, care include Raiffeisen Bank International, prezentă şi în România.

Grupul nu are expunere pe datoria suverană a Greciei sau Irlandei şi doar o expunere redusă în Italia, Spania şi Portugalia. În plus, ABE nu a luat în calcul capital de 1 miliard de euro plasat de RZB la investitori privaţi. Banca va lua toate măsurile pentru a asigura respectarea noilor condiţii şi nu estimează, în prezent, că va avea nevoie de sprijin din partea statului.

Pentru Volksbank, ABE a stabilit un necesar de 972 de milioane de euro pentru a ajunge la o rată de adecvare a capitalului de 9%, însă suma nu este finală, întrucât nu au fost luate în calcul efetele unui proces de restructurare asupra capitalului, se arată într-un comunicat al Volksbank.

Grupul austriac a vândut divizia Volksbank International, activă în Europa Centrală şi de Est, băncii ruseşti Sberbank, iar tranzacţia a fost finalizată la începutul lunii septembrie. Acordul nu a inclus şi operaţiunile din România, care au rămas sub controlul grupului Volksbank.

Grupul austriac Erste are nevoie de 59 de milioane de euro pentru a ajunge la o rată de adecvare a capitalului de 9% până la mijlocul anului următor.
Necesarul de capital al Erste este stabilit în funcţie de criteriile Autorităţii Bancare Europene şi rezultatele financiare ale grupului de la mijlocul anului.


FRANŢA

Deficitul total de capital al celor mai mari patru bănci franceze este de 8,8 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al băncii centrale. Datele prezentate de Banca Franţei sunt preliminare şi se pot schimba în funcţie de situaţia financiară a instituţiilor de credit la 30 septembrie. Sumele finale ar putea fi anunţate în noiembrie.
 
Banca franceză Societe Generale (SocGen) are nevoie de 3,3 miliarde de euro pentru a ajunge la pragul de 9%.

Societe Generale este prezenta în România prin intermediul BRD..

BNP Paribas necesită 2,1 miliarde de euro.

BPCE
trebuie să-şi majoreze capitalul cu 3,4 miliarde de euro.

Doar Credit Agricole nu are nevoie de o majorare a capitalului.


PORTUGALIA

Banca portugheză Millennium BCP are un deficit de 2,36 miliarde de euro.

Pentru Millennium BCP, necesarul de capital este de 2,36 miliarde de euro, din care 1,3 miliarde de euro rezultă din reevaluarea la preţurile pieţei a expunerii pe datorii suverane, potrivit unor informaţii din partea Băncii Portugaliei, postate pe site-ul Millennium.

Suma rămasă este prevăzută, aproape în întregime, în planurile de capitalizare remise de Millennium Băncii Portugaliei, ca parte a Programului de Asistenţă Financiară.

Potrivit Millennium, banca a luat o serie de măsuri, după 30 iunie, care au condus la creşterea cu 600 de milioane de euro a capitalului de rang întâi al activelor ponderate la risc. Ca urmare, necesarul de finanţare ar trebui revizuit la 1,75 miliarde de euro. Autoritatea Bancară Europeană a folosit date de la mijlocul anului pentru a calacula deficitul de capital la bănci.

Planul UE de recapitalizare presupune şi menţinerea expunerii pe subsidiare

Planul de recapitalizare a băncilor europene convenit miercuri la summit-ul UE include şi o clauză de menţinere a expunerii instituţiilor financiare pe toate subsidiarele din statele membre, pentru a evita presiunea pe pieţele de credit şi, implicit, pe economia reală.

Totuşi, analiştii citaţi de Bloomber consideră că economiile est-europene riscă să rămână fără creditare, în condiţiile în care băncile occidentale ar putea fi nevoite să se concentreze pe propria recapitalizare, ceea ce va face dificilă finanţarea diviziilor din regiune.

Cu circa trei sferturi din industria bancară din regiune deţinută de bănci occidentale precum UniCredit şi Erste Group Bank, este probabil ca diviziile locale să primească un sprijin mai mic, "cu impact asupra creşterii creditării", estimează Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Instituţiile de credit care au finanţat boom-ul economic est-european înainte de criza financiară din 2008 sunt deja strâmtorate de înrăutăţirea calităţii portofoliilor de împrumuturi şi încetinirea creşterii economice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite