Cât de scumpă ar fi viaţa fără subvenţii

Veniturile românilor ar trebui să fie cu aproximativ 50% mai mari pentru a suporta cheltuielile impuse, dacă statul ar percepe tarifele reale pentru căldură, gaze, curent sau transporturi.România, ca oricare alt stat modern, subvenţionează utilităţile de imediată necesitate. Diferenţa dintre costurile reale şi preţurile plătite poate depăşi 100%.

De mai mulţi ani, la nivelul Uniunii Europene se fac diverse calcule pe baza cărora statele ar trebui să renunţe la toate subvenţiile, nu doar la ajutoarele de stat pentru firme.

Mai citeşte şi:
Cine e de vină pentru frigul din apartamente

Gigacaloria explodează la Galaţi. Află aici cât vom plăti la iarnă

Renunţarea completă nu ar interveni, desigur în câţiva ani şi, de fapt, nu au fost trasate orizonturi de timp pentru eliminarea subvenţiilor, dar asta nu ne împiedică să calculăm ce va însemna asta în România.

Deocamdată, pentru gaze, curent sau încălzire nu plătim preţul real, ci un preţ mai mic, iar diferenţa până la acoperirea cheltuielii reale este suportată (subvenţionată) de la bugetul de stat. Nici biletul de tren nu are un preţ care acoperă adevărata cheltuială de transport, pentru că diferenţa este, de asemenea, subvenţionată.

Energia, cea mai controversată

Specialiştii din domeniile la care ne referim au estimat, pentru „Adevărul", care sunt costurile reale ale serviciilor subvenţionate şi au ajuns la concluzia că preţul real al electricităţii este cu 25% mai mare decât cel plătit de populaţie, preţul real al gazelor  - cu 40%, iar al termoficării - cu 150% (în Bucureşti).

De asemenea, preţul real al unui bilet de tren este cu 25% până la 40% mai mare decât cel pe care îl plătesc călătorii, în funcţie de rangul trenului. Rezultă că, pentru a putea suporta adevăratele preţuri, românii ar trebui să aibă venituri proporţional mai mari, respectiv cu cel puţin 50% mai consistente decât mediile actuale.

Una dintre pieţele puternic reglementate în România este cea energetică. Deşi, teoretic, de la 1 iulie 2007, piaţa este liberalizată în totalitate şi orice consumator este liber să aleagă furnizorul de electricitate şi de gaze, de fapt niciun client casnic nu şi-a exercitat până acum acest drept. Aceasta deoarece schimbarea furnizorului ar însemna renuţarea la tarifele reglementate, stabilite de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Reglementarea preţului înseamnă, de fapt, că acesta nu este liber, în funcţie de de cerere şi ofertă sau de evoluţiile pieţei, ci este stabilit de ANRE ţinând cont de costurile operatorilor, de suportabilitatea populaţiei, dar şi de factorii politici - cum s-a întâmplat de cele mai multe ori în ultimii 20 de ani.

Astfel că, pe de o parte, tariful reglementat este bun pentru consumatori, pentru că este mai mic decât dacă ar fi fost lăsat la latitudinea pieţei. Însă, de pe altă parte, fiind un preţ artificial, este extrem de dăunător pentru sistemul energetic. Iar efectele sunt fie explozia preţurilor la un moment dat, fie acumularea unor pierderi de către companiile energetice, iar, în ambele situaţii, tot consumatorul are de pierdut.

Subvenţii încrucişate la curent

„În piaţa de electricitate există mai multe subvenţii încrucişate. Pe de o parte, firmele mici şi mijlocii plătesc mai mult decât preţul pieţei, adică circa 500 de lei pe MWh, ca să se susţină tarifele mici pentru populaţie, care sunt de circa 400 de lei pe MWh", ne-a declarat un specialist din piaţă.

„De fapt ar trebui să fie invers, populaţia, care înseamnă 17-18%  din totalul consumului, ar trebui să plătească mai mult, pentru că livrarea de energie către aceşti utilizatori costă mai mult, fiind mai mulţi şi dispersaţi", a continuat el. Într-adevăr, consumatorii casnici sunt circa opt milioane, în timp ce cei comerciali depăşesc cu puţin 100.000.

Prin urmare, potrivit expertului, dacă preţul electricităţii ar fi lăsat la latitudinea pieţei, acesta ar fi cu 25% mai mare decât cel pe care populaţia îl plăteşte în prezent, în timp ce firmele ar trebui să achite mai puţin cu 20%.

Preţul gazelor, menţinut artificial

În ceea ce priveşte piaţa gazelor, lucrurile stau şi mai prost. În ultimii doi-trei ani, ANRE a ţinut preţul extrem de jos, pentru că traversam perioade electorale, şi nu a aliniat tariful reglementat la realităţile pieţei. Preţul gazelor pentru populaţie este neschimbat de la 1 iulie 2009, când a fost redus cu 5%. A

tunci, gazele de import costau 290 de dolari pe mia de metri cubi, iar dolarul era cotat la 2,9 lei. În prezent, importurile au un preţ de 380 de dolari pe mia de metri cubi, cu 31% mai mare, iar moneda americană a urcat la 3,3 lei. Potrivit furnizorului de gaze E.ON România, dacă se iau în calcul restanţele din ultimii ani, preţul final al gazelor ar trebui să crească cu 40% conform metodologiei de calcul din legislaţia actuală.

Pentru a împăca atât consumatorii, cât şi furnizorii, dar mai ales pentru a readuce tariful gazelor la realităţile economice din prezent, preşedintele ANRE, Dan Plaveti, declara pentru „Adevărul", la începutul acestei luni, că un calendar de ajustare treptată a preţurilor finale ar putea fi pus în practică începând din primăvară.

Căldură fără subvenţii la anul

Populaţia plăteşte mai puţin la curentul electric decât firmele, deşi în realitate ar trebui să fie invers

„Plecăm de la ideea gradului de suportabilitate a populaţiei în această perioadă de criză, astfel că nu se poate realiza o ajustare bruscă. De aici rezultă ideea unui calendar de ajustare treptată", a mai spus Plaveti. Principalele criterii în elaborarea acestui calendar vor fi suportabilitatea populaţiei şi investiţiile necesare în infrastructura de gaze.

 La căldură şi apă caldă, discrepanţele dintre preţul corect şi cel plătit efectiv de populaţie sunt şi mai mari decât la gaze. Aceasta deoarece fiecare consumator casnic racordat la sistemul centralizat primeşte de la stat două feluri de subvenţii. În primul rând, până la 45% din preţul combustibilului necesar producerii de energie termică vine din bugetul de stat. Apoi, autorităţile locale trebuie să acopere cel puţin 10% din preţul final al agentului termic, adică cel de producţie, transport, distribuţie şi furnizare.

Mai mult, populaţia cu venituri mici primeşte ajutoare sociale pentru încălzire în timpul iernii. În Capitală, unde sunt concentraţi mai mult de o treime din consumatorii de căldură în sistem centralizat, preţul real, adică cel fără subvenţii, se ridică la 298 de lei pe gigacalorie, cu 150% mai mult decât preţul pe care îl plătesc efectiv bucureştenii, de 119 lei pe gigacalorie. În unele oraşe unde CET-urile şi sistemul de distribuţie sunt foarte vechi, diferenţa este şi mai mare.

Astă-vară, Guvernul a vrut să elimine subvenţiile la căldură, însă apropierea sezonului rece a făcut imposibilă această modificare, astfel încât producătorii să poată achiziţiona combustibilul pentru iarnă şi fără suma de la bugetul de stat. Astfel că Executivul a păstrat subvenţiile şi pentru acest sezon rece, urmând ca, de la anul, doar cei cu venituri mici să mai primească ajutoare pentru căldură.

"Plecăm de la ideea gradului de suportabilitate a populaţiei în această perioadă de criză."
Dan Plaveti
preşedinte ANRE

Efecte întârziate

Ca efecte ale subvenţionării energiei ar putea fi o explozie a preţurilor la un moment dat sau acumularea de pierderi la producători. În final, tot consumatorul are de pierdut.

Costuri reale în România

Electricitate +25%
Gaze +40%
Termoficare +100-150%
CFR Călători +25-40%
Locuinţe (ANL) +25%

Calea ferată va păstra facilităţile

Subvenţia pentru biletul de tren se acordă în funcţie de rangul acestuia   Foto: Adevărul

Preţul real al călătoriilor pe calea ferată este foarte mare, astfel încât statul a decis să intervină. Aşa s-a ajuns la subvenţia de 20% până la 40% a biletelor, în funcţie de rangul acestora (mai mare la personale şi mai mică la rapide), astfel încât să poată fi suportat de călători.

Un rău necesar

O eventuală renunţare la subvenţii ar lăsa CFR fără majoritatea clienţilor, dar şi miile de călători fără acces la acest mijloc de transport. De aceea, Uniunea Europeană e cât se poate de îngăduitoare cu statele, atunci când acestea acordă subvenţii pe calea ferată.

Ba, mai mult, comunitatea europeană încurajează dezvoltarea sistemului feroviar ca investiţie pe termen mediu şi lung. „Nu se pune problema, deocamdată, să scadă sau să se elimine subvenţiile pentru biletele de tren, directivele europene admit aceste facilităţi", ne-au declarat specialiştii din sectorul feroviar.

În anul 2009, statul a alocat 0,6% din Produsul Intern Brut pe biletele de tren,subvenţionând astfel preţul tichetelor. În total statul dă peste 860 de milioane de euro anual pentru subvenţionarea biletelor de tren.

Fără subvenţii, un drum cu trenul de la Bucureşti la Timişoara, de exemplu, ar costa peste două sute de lei, doar dus şi la clasa a doua. În costul de deplasare a trenurilor intră taxa de utilizare a infrastructurii, salariile angajaţilor, combustibilul, energia şi reparaţiile.