Casele la cheie, mai convenabile decât cele construite în regie proprie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

şi poate fi mai costisitoare, nu sunt puţini cei care apelează la această variantă. Singura condiţie este să respecte regulile urbanistice stabilite pentru acel cartier.La Timişoara, spre

şi poate fi mai costisitoare, nu sunt puţini cei care apelează la această variantă. Singura condiţie este să respecte regulile urbanistice stabilite pentru acel cartier.
La Timişoara, spre exemplu, dezvoltatorii imobiliari nu prea şi-au îndreptat atenţia spre proiecte rezidenţiale de mari dimensiuni, concentrându-se pe construirea de blocuri private în interiorul oraşului. "Casele timişorenilor se construiesc mai ales în regie proprie, în cadrul unor zone rezidenţiale noi de la periferia oraşului", spune Anca Vlad, directorul companiei imobiliare Imo Serv Grup.
O asemenea zonă, care va cuprinde numai vile cu unul sau două niveluri, este şag. Pentru început, cumpărătorul investeşte între 15 şi 20 de euro/mp într-o parcelă de minimum 650 mp, fără utilităţi, urmând să mai plătească 3-4 euro/mp după racordarea la utilităţi. Odată cumpărat terenul, proprietarul se poate apuca oricând de construirea casei, cu respectarea planului urbanistic zonal.
Pentru un finisaj mediu al locuinţei, "afacerea" în regie proprie se ridică la 400-500 euro/mp (inclusiv TVA), în timp ce o casă cu finisaje deosebite va costa dublu, explică Anca Vlad. Ea mai dă exemple şi din alte viitoare zone rezidenţiale situate lângă Timişoara, unde terenurile cu utilităţi se vând cu sume cuprinse între 30 şi 100 euro/mp.

MTS Leasing i-a trezit pe români la realitate
De o anumită reticenţă în cumpărarea unei case la cheie dau dovadă şi braşovenii. Adrian Pop, reprezentantul filialei Braşov a Uniunii Naţionale Imobiliare (UNIM) dă vina pe scandalul MTS Leasing, "care i-a făcut pe români să se gândească de două ori înainte de a da banii pe un proiect imobiliar". Cu toate acestea, specialistul este de părere că achiziţionarea unei locuinţe în cadrul unui complex rezidenţial este o afacere mai bună pentru cumpărător, mai ales că oferta este în creştere în zonele periferice ale Braşovului (Dârste, Stupini, Ghimbav). "Investitorul are o viziune unitară asupra întregului cartier. În plus, construirea locuinţei durează mult mai puţin în aceste condiţii, iar cumpărătorul iese în câştig. Numai timpul pierdut pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare construcţiei face toţi banii", mai spune Adrian Pop.

Greşelile de construcţie, frecvente în regie proprie
"În mod normal, o casă modulară construită într-un microcartier rezidenţial este mai ieftină cu 20-25% decât în regie proprie. La acest preţ se adaugă însă şi profitul firmei de construcţii, adică în jur de 5-7%", explică expertul în construcţii Liviu Daschievici. Specialistul recomandă cumpărarea unei asemenea locuinţe construite de un singur întreprinzător, condiţia de bază fiind seriozitatea constructorului. "Cele mai multe greşeli de construcţie în regie proprie se fac la partea de structură, dar şi la trasarea reţelelor. De aceea apar atâtea probleme după producerea inundaţiilor", avertizează Liviu Daschievici. El spune că sunt frecvente situaţiile în care proprietarii se trezesc că nu au străzi pe care să circule ori canalizare, după ce finalizează locuinţa. "E bine ca utilităţile să fie trasate de la început, pentru toţi locuitorii din zonă. Investiţia reprezintă aproximativ o treime din costul unui apartament", recomandă specialistul în construcţii.

Utilităţile dublează preţul
Un teren de la periferia Braşovului, fără utilităţi, costă la liber în jur de 17 euro/mp, preţurile de pe piaţă dublându-se în cazul unei parcele racordate la reţeaua de apă, canal şi electricitate.

La bloc, în Timişoara: 750 euro/mp
Construirea de blocuri private este o afacere înfloritoare în Timişoara, indiferent de zonă, preţul mediu al unor asemenea apartamente fiind de 750 euro/mp. În ceea ce priveşte cartierele noi de vile, la mare căutare sunt locuinţele din zona de nord a oraşului - Calea Aradului, Calea Torontalului (până în zona Metro), precum şi în zona de est - Calea Lugojului, Ghiroda.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite