Cartoful, din nou „vedeta“ scumpirilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rata anuală a inflaţiei a atins maximul din acest an, de 3,88%, după ce, în august, cartofii şi fasolea s-au scumpit cu aproape 10%.

Rata anuală a inflaţiei a atins maximul din acest an, de 3,88%, după ce în august preţurile au crescut cu 0,51% ca urmare a scumpirilor în principal la combustibili şi legume, potrivit datelor anunţate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,7%, în timp ce în cazul mărfurilor nealimentare valorile s-au majorat cu 0,5%, în luna august a acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2011, potrivit datelor INS. Iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,1%.

Carburanţii s-au scumpit cu 2%

„Creşterea medie a preţurilor per total în ultimele 12 luni (septembrie 2011 - august 2012) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2010 - august 2011) determinată pe baza IPC este de 2,8%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 2,9%", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică. La alimente, cele mai mari creşteri ale preţurilor în luna august au fost înregistrate la cartofi (9,38%), fasole boabe şi alte leguminoase (peste 8,5%) şi citrice şi alte fructe meridionale, care s-au scumpit cu peste 6%. Legumele şi conservele din legume s-au scumpit cu peste 5,5%.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, cea mai mare creştere de preţuri a avut loc la combustibili (2%) şi la transport urban (1,92%). La polul opus, cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete, cu 11,91%.

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 3,88%, depăşind prog­noza Băncii Naţionale a României. La începutul lunii august, banca centrală a anunţat că menţine prognoza pentru inflaţia la final de an, de 3,2%, şi de 3% în 2013, dar a arătat că majoritatea riscurilor acţionează în direcţia depăşirii acestor niveluri.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite