Capitalul societăţilor pe acţiuni va trebui majorat până la 90.000 RON

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile pregătesc un normativ prin care se renunţă la valoarea capitalului de 25.000 euro în favoarea noii variante

vigoare a unei prevederi potrivit căreia capitalul social trebuia să fie de 25.000 de euro- echivalentul a aproximativ 87.500 RON.
La data de 27 octombrie 2006 intra în vigoare prevederea referitoare la majorarea capitalului social al societăţilor pe acţiuni (SA) şi al societăţilor în comandită pe acţiuni (SCA) până la valoarea de 25.000 de euro. Era de aşteptat ca acum, după mai bine de 30 de zile, autorităţile sau persoanele interesate să declanşeze procedurile de notificare în vederea dizolvării acelor firme al căror capital social nu a atins baremul stabilit prin noua lege. Datele statistice arătau că sunt peste 5.000 de societăţi (SA şi SCA) aflate în această situaţie. Însă nu s-a luat nicio măsură pentru că - surpriză - a apărut un nou proiect de modificare a Legii 31/1990 privind societăţile comerciale. Acesta prevede în special ca valoarea capitalului social al SA şi SCA să ajungă la 90.000 RON.
O treime din societăţile pe acţiuni, în afara legii
Potrivit datelor centralizate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), din totalul de 12.205 de societăţi pe acţiuni (SA) active, doar 8.215 au capitalul social mai mare sau cel puţin egal cu valoarea de 90.000 RON. Un număr de 3.990 SA, reprezentând 32,7% din total, au subscris şi vărsat un capital mai mic decât acest barem. şi după criteriul capitalului minim de 87.500 RON (25.000 de euro), lucrurile arătau la fel, o treime din SA şi SCA aflându-se în afara legii care a intrat în vigoare la sfârşitul lunii octombrie. Însă autorităţile nu au reacţionat în niciun fel, pentru că, oricum, baremul capitalului social urmează să fie, din nou, modificat... La solicitarea noastră pentru a afla cum s-a procedat în condiţiile noii legi, conducerea ONRC ne-a comunicat: "Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu a formulat acţiuni în dizolvare împotriva SA şi SCA care nu au capital social subscris de minimum 25.000 de euro. Principalul motiv al neiniţierii acţiunilor în dizolvare de către instituţia noastră este acela că în prezent există un proiect de act normativ de modificare a Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, care precizează limita minimă a capitalului social pentru aceste forme de societăţi la valoarea de 90.000 lei". Directorul general al ONRC, Eugen Ghiulea, a precizat, în nota remisă redacţiei noastre, că societăţile care nu şi-au adecvat capitalul "pot să procedeze la transformarea formei juridice până la data la care instanţa pronunţă o hotărâre judecătorească de dizolvare".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite