- Vineri 9 oct 2009
Canibalii
Ziarul „Adevărul“ se îndepărtează de zona politică. Oamenii au dreptul să citească şi altceva decât înjurăturile, discursurile sforăitoare, relatările bătăilor ridicole din piaţa publică şi comentariile nesfârşite despre ele. Politica ar trebui să fie o discuţie serioasă despre lucruri care ne preocupă pe toţi. Când ea se transformă într-un dans frenetic al canibalilor în jurul focului, totul devine o tragedie comică. Participă, pe lângă cei prinşi involuntar în dezmăţ, pseudointelectuali psihopaţi faţă de care rinocerii lui Eugen Ionescu sunt copii de cor.
Dacă ai imprudenţa să cazi cu capul în televizor, rişti să-ţi crească coarne. Acum vreo două seri, fiind departe de casă, am deschis un post românesc. Criza n-ar fi din vina noastră. Li se întâmplă şi altora. Ei ne-au transmis boala şi nouă. Un incult guraliv şi scălâmbăiat, cu veselia cu care strămoşii noştri slăvindu-l pe Zamolxes se aruncau în suliţele colegilor, justifică inconsecvenţa unui idol de-al lui. Acesta ne anunţa senin, acum vreo jumătate de an, că România nu va fi atinsă de criză. Apoi se vedea luptându-se cu ea ca Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Acum ne spune că n-avem leac şi ne vom vindeca doar odată cu întreaga lume.
Orice argument e bun pentru a da aberaţiilor trecătoare aparenţa de adevăr absolut. De exemplu, să compari România cu Finlanda şi Japonia. Se bucura cântătorul oficial de osanale că şi ei au căzut economic la fel de brusc şi de adânc ca noi. PIB-ul Finlandei a scăzut cu 9% şi al Japoniei cu 7,2%, faţă de prăbuşirea noastră cu 8,5%. Dacă tot aducem vorba despre Finlanda, ar trebui să vedem cum îşi micşorează aceasta cheltuielile administrative, creşte investiţiile publice pentru a stimula consumul şi acceptă ca de la un surplus bugetar de +4% în 2008 să ajungă la un deficit de -3% în 2009 şi -5% în 2010. În acelaşi timp scad drastic taxele. Se reia astfel creşterea economică. Noi ce am făcut din toate astea?
Elefantul şi şoricelul sunt amândoi mamifere. Asta este comparaţia cu Japonia. O ţară complet integrată economiei globale nu are nimic în comun cu România, unde comerţul exterior echivalează cu doar o treime din PIB. La noi, criza rezultă din neputinţa administrativă şi lipsa cronică de viziune asupra propriei evoluţii. Lor li se adaugă inconştienţa cu care suntem aţâţaţi unii împotriva altora de vreo cinci ani încoace. Ne-am întors la mentalitatea că bogaţii sunt hoţi, că unii îi exploatează pe alţii, că nu poţi câştiga decât dacă alţii pierd. Nici gând că de fapt avem o nevoie acută de competenţă, profesionalism, încredere şi mai ales de înţelegerea faptului că în lumea de astăzi pragmatismul trece înaintea jocului politic.
În schimb, canibalii, înainte de a micşora cheltuielile, au ajuns să împrumute peste 2.500 de euro pentru fiecare persoană activă util sau degeaba dintre concetăţenii noştri. Să facem şi socoteala că fiecare 1,3 oameni care produc poartă în spate câte un bugetar (dintre care doar 6 din 10 fac treabă) şi 2,5 pensionari ai căror bani adunaţi o viaţă au fost nonşalant cheltuiţi de birocraţia statală. Avem astfel imaginea completă a dezastrului. Acum câteva zile, într-un cotidian financiar, apărea pentru prima oară o statistică foarte relevantă: 485.000 dintre cei un milion şi jumătate de bugetari sunt personal „contractual“. Adică secretare, curieri, şoferi şi mai ales consilieri…
Ca să-i plătim pe ei şi, în general, pe toţi cei 600.000 de birocraţi inutili avem nevoie de 113 taxe şi aprobare pentru orice pas. Un lider sindical spunea că şi ei au dreptul să muncească. Cu siguranţă este aşa. Câştigători sunt însă cei care eliberează oamenii pentru munci creative, şi nu cei care îşi administrează din ce în ce mai atent sărăcia. Dar poate iubim canibalii.
P.S. Îmi permit pe această cale să-i atrag atenţia domnului Ion Cristoiu că n-am făcut, nu fac şi nu voi face afaceri cu statul. Nu mă interesează jocul politic decât în măsura în care el ne poate duce la normalitate. Nu mi-aş dori decât ca această ţară a noastră să se elibereze de mentalităţile trecutului, să se deschidă către lume, să fim suficient de inventivi pentru a deveni prosperi. Elitele ei ar trebui să-şi scoată din cap meschinăria politicianistă şi teoria conspiraţiei.
Dacă ai imprudenţa să cazi cu capul în televizor, rişti să-ţi crească coarne. Acum vreo două seri, fiind departe de casă, am deschis un post românesc. Criza n-ar fi din vina noastră. Li se întâmplă şi altora. Ei ne-au transmis boala şi nouă. Un incult guraliv şi scălâmbăiat, cu veselia cu care strămoşii noştri slăvindu-l pe Zamolxes se aruncau în suliţele colegilor, justifică inconsecvenţa unui idol de-al lui. Acesta ne anunţa senin, acum vreo jumătate de an, că România nu va fi atinsă de criză. Apoi se vedea luptându-se cu ea ca Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Acum ne spune că n-avem leac şi ne vom vindeca doar odată cu întreaga lume.
Orice argument e bun pentru a da aberaţiilor trecătoare aparenţa de adevăr absolut. De exemplu, să compari România cu Finlanda şi Japonia. Se bucura cântătorul oficial de osanale că şi ei au căzut economic la fel de brusc şi de adânc ca noi. PIB-ul Finlandei a scăzut cu 9% şi al Japoniei cu 7,2%, faţă de prăbuşirea noastră cu 8,5%. Dacă tot aducem vorba despre Finlanda, ar trebui să vedem cum îşi micşorează aceasta cheltuielile administrative, creşte investiţiile publice pentru a stimula consumul şi acceptă ca de la un surplus bugetar de +4% în 2008 să ajungă la un deficit de -3% în 2009 şi -5% în 2010. În acelaşi timp scad drastic taxele. Se reia astfel creşterea economică. Noi ce am făcut din toate astea?
Elefantul şi şoricelul sunt amândoi mamifere. Asta este comparaţia cu Japonia. O ţară complet integrată economiei globale nu are nimic în comun cu România, unde comerţul exterior echivalează cu doar o treime din PIB. La noi, criza rezultă din neputinţa administrativă şi lipsa cronică de viziune asupra propriei evoluţii. Lor li se adaugă inconştienţa cu care suntem aţâţaţi unii împotriva altora de vreo cinci ani încoace. Ne-am întors la mentalitatea că bogaţii sunt hoţi, că unii îi exploatează pe alţii, că nu poţi câştiga decât dacă alţii pierd. Nici gând că de fapt avem o nevoie acută de competenţă, profesionalism, încredere şi mai ales de înţelegerea faptului că în lumea de astăzi pragmatismul trece înaintea jocului politic.
În schimb, canibalii, înainte de a micşora cheltuielile, au ajuns să împrumute peste 2.500 de euro pentru fiecare persoană activă util sau degeaba dintre concetăţenii noştri. Să facem şi socoteala că fiecare 1,3 oameni care produc poartă în spate câte un bugetar (dintre care doar 6 din 10 fac treabă) şi 2,5 pensionari ai căror bani adunaţi o viaţă au fost nonşalant cheltuiţi de birocraţia statală. Avem astfel imaginea completă a dezastrului. Acum câteva zile, într-un cotidian financiar, apărea pentru prima oară o statistică foarte relevantă: 485.000 dintre cei un milion şi jumătate de bugetari sunt personal „contractual“. Adică secretare, curieri, şoferi şi mai ales consilieri…
Ca să-i plătim pe ei şi, în general, pe toţi cei 600.000 de birocraţi inutili avem nevoie de 113 taxe şi aprobare pentru orice pas. Un lider sindical spunea că şi ei au dreptul să muncească. Cu siguranţă este aşa. Câştigători sunt însă cei care eliberează oamenii pentru munci creative, şi nu cei care îşi administrează din ce în ce mai atent sărăcia. Dar poate iubim canibalii.
P.S. Îmi permit pe această cale să-i atrag atenţia domnului Ion Cristoiu că n-am făcut, nu fac şi nu voi face afaceri cu statul. Nu mă interesează jocul politic decât în măsura în care el ne poate duce la normalitate. Nu mi-aş dori decât ca această ţară a noastră să se elibereze de mentalităţile trecutului, să se deschidă către lume, să fim suficient de inventivi pentru a deveni prosperi. Elitele ei ar trebui să-şi scoată din cap meschinăria politicianistă şi teoria conspiraţiei.
