Căile ferate, porturile şi aeroporturile vor fi păzite de jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, au semnat un protocol privind colaborarea unităţilor de transporturi feroviare, navale şi aeriene cu unităţile de poliţie, jandarmi şi poliţie de frontieră din cadrul MAI.

Colaborarea va viza „asigurarea integrităţii infrastructurilor de transport, instalaţiilor, sistemelor de semnalizare şi a mărfurilor, precum şi a siguranţei pasagerilor, bunurilor şi valorilor, pe timpul derulării transporturilor“, ne-a comunicat Ministerul Transporturilor.

Vezi AICI protocolul semnat de cele două ministere!

Conform protocolului, „la solicitarea unităţilor de transport feroviar“, unităţile de poliţie, jandarmi şi poliţie de frontieră vor sprijini personalul unităţilor de transport şi vor efectua acţiuni cu personal propriu pentru a preveni şi combate faptele de distrugere, deteriorare sau a furturilor de la instalaţiile de siguranţă a circulaţiei, dispozitivele de linii, maşini şi utilaje de lucru, mijloace de transport, clădiri şi alte obiective aparţinând infrastructurii feroviare.

De asemenea, acţiunile comune ale unităţilor de transport şi ale structurilor specializate din cadrul MAI vor urmări prevenirea şi combaterea faptelor care pot avea  ca efect blocarea sau perturbarea traficului feroviar sau care pot afecta siguranţa circulaţiei. Paza transporturilor bunurilor şi valorilor sau a produselor cu caracter special, aflate în tranzit pe teritoriul României pe calea ferată, va fi asigurată de efective de jandarmi, iar transportatorii de bunuri sau valori au obligaţia monitorizării permanente a derulării transporturilor şi sesizării de urgenţă a poliţiei transporturi, în caz de pericol.

Patrulare în zonele cu risc maxim

Pentru prevenirea aruncării cu corpuri contondente în sau din mijloacele de transport, crearea de obstacole sau deteriorări ale elementelor infrastructurii, unităţile de poliţie şi de jandarmi, împreună cu cele de transport,  vor organiza şi executa acţiuni de prevenire în zonele unde se produc frecvent asemenea acte.

Nu în ultimul rând, în vederea prevenirii şi combaterii actelor de dezordine în staţiile de cale ferată, porturi, aerogări şi pe trenurile de călători, de agresare a salariaţilor aflaţi în serviciu, de distrugere şi degradare a inventarului vagoanelor de clasă, precum şi pentru combaterea călătoriei frauduloase pe mijloacele de transport feroviar, a sustragerilor de carburanţi din vagoanele cisternă aflate în trafic sau din depozitele de materiale constituite în stocuri.

În fine, anual sau periodic (după caz) vor fi elaborate şi puse în aplicare planuri de măsuri comune sau sarcini specifice şi responsabilităţi ce urmează a fi executate în comun de unităţile specializate ale MAI şi unităţile de transport.

Spaţii speciale pentru paznici

Pentru buna desfăşurare a activităţilor specifice ale MAI în domeniul transporturilor şi controlului de frontieră, unităţile de transport vor asigura spaţii de lucru, pe bază de contract de comodat, pentru efectivele unităţilor de poliţie transporturi, jandarmi şi poliţie de frontieră care desfăşoară activităţi nemijlocite în sistem.

Protocolul mai prevede ca la solicitarea unităţilor de transport naval, unităţile de poliţie, jandarmi şi poliţie de frontieră să ofere sprijin şi să efectueze acţiuni cu personal propriu pentru prevenirea şi combaterea faptelor de distrugere sau deteriorare a instalaţiilor de semnalizare costieră sau portuare care pot afecta siguranţa circulaţiei, a sustragerii de mărfuri de pe platformele portuare sau a acţiunilor care pot avea ca efect blocarea sau perturbarea traficului de nave.

Protocolul va intra în vigoare la 30 zile de la semnare, urmând ca eventualele modificări să se facă cu acordul părţilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite