FOTO Cai lipiţani şi gem de afine la Târgul IndAgra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre atracţiile târgului se numără produsele tradiţionale româneşti şi caii de rasă. În perioada 10-14 noiembrie are loc, la Romexpo, Târgul Internaţional IndAgra Farm, unde participă 600 de expozanţi din 22 de ţări.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

Ieri, la ora 11 dimineaţa, s-a dat startul ediţiei a 15-a a IndAgra Farm, un târg dedicat producătorilor agricoli şi crescătorilor de animale. Una dintre noutăţile ediţiei din acest an este amenajarea unor standuri cu produse tradiţionale aduse din Moldova, Maramureş sau Harghita. Cei care vor achita cinci lei, contravaloarea biletului de acces la târg, vor putea degusta brânză de oaie din Banat, cârnaţi şi preparate de carne din Bran sau chiar dulceţuri şi alimente bio.

Trăsura cu ponei

„Avem suc de afine produs tradiţional prin presare la rece, fără conservanţi, şi gem de afine la 15, respectiv 12 lei", arată Eva Katona, din comuna Mugeni, judeţul Harghita, unul dintre producătorii prezenţi la târg. La standul ei se adunaseră deja câteva zeci de vizitatori, la scurt timp după deschiderea expoziţiei. Printre celelalte puncte de atracţie ale expoziţiei se numără standurile cu echipamente agricole şi zootehnice de mic şi mare tonaj, aduse din Franţa sau din Japonia.

Copiii prezenţi la târg au fost cei mai încântaţi de plimbările cu trăsura trasă de cai şi de ponei pe aleile interioare ale târgului. La fel ca şi anul trecut, de la expoziţie nu puteau lipsi caii lipiţani, renumiţi pentru graţie şi execuţia perfectă a unor numere de dresaj. Iar preţul unui astfel de exemplar este pe măsură, începe de la 10.000 de euro.

De asemenea, de-a lungul celor cinci zile de târg sunt expuse ovine din rase pure româneşti omologate precum „Oaia Cap Negru de Teleorman", care costă între 500 şi 600 de lei exemplarul. La deschiderea târgului au participat reprezentanţi ai crescătorilor de animale, precum şi ai Ministerului Agriculturii.

Tabără: „Nu vă bazaţi doar pe subvenţii!"

Dacă fermierii se plâng de condiţiile bancare restrictive şi de dezechilibrul dintre subvenţiile acordate în ţară, comparativ cu cele din alte state membre, Valeriu Tabără, ministrul de resort, spune că agricultorii nu trebuie să se bazeze exclusiv pe subvenţii şi trebuie să investească în dotarea tehnologică a fermelor.

El mai arată că a avut întâlniri cu băncile şi nu e exclus ca mai multe instituţii de credit să accepte drept garanţii doar subvenţii, cel puţin una dintre acestea fiind gata să acorde credite doar pe baza unei adeverinţe de la APIA. Explicaţia ministrului vine după ce reprezentanţii crescătorilor de ovine i-au semnalat faptul că băncile au cerut drept garanţii pentru credit un apartament la oraş, deşi ferma şi animalele sunt la sat.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite