Cafeaua se ieftineste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datorita diminuarii accizelor, comerciantii anunta reduceri de preturi

Cafeaua cea de toate zilele va fi mai ieftina, incepand de anul viitor, datorita scaderii accizelor cu aproximativ 20% la toate produsele pe baza de cafea. Potrivit unei ordonante de guvern adoptate recent, accizele pentru cafeaua verde vor fi de 680 euro/tona, pentru cafea prajita 1.000 euro/tona, iar pentru cafea solubila 4 euro/kg. "Acest prim demers catre alinierea din punct de vedere fiscal cu tarile din Uniunea Europeana in ceea ce priveste produsele de baza la cafea va contribui la scaderea pretului cafelei din Romania, ceea ce va conduce la o crestere a consumului unui produs alimentar sanatos si va facilita accesul consumatorilor la produsele pe baza de cafea de inalta calitate. Mai mult, consumatorii se pot astepta la noi reduceri ale pretului cafelei in viitorul apropiat, odata cu eliminarea totala a accizelor de catre Guvern", a declarat Gabriel Sidere, purtatorul de cuvant al Asociatiei Romane a Cafelei. Deocamdata, nu s-a stabilit care va fi scaderea de pret operata la prima diminuare a accizelor, insa comerciantii de cafea sustin ca trebuie umblat la pret deoarece consumul de cafea din Romania este mult mai scazut decat in alte tari europene. Statisticile arata ca in 2003 romanii au consumat de cinci ori mai putina cafea fata de media consumului din tarile Uniunii Europene. Spre exemplu, un roman bea anual 1,5 kilograme cafea, iar un locuitor al Uniuniii Europene consuma, in medie, 7 kg cafea/an. In Germania, Finlanda, Suedia, Danemarca, Norvegia si Islanda, consumul ajunge la circa 12 kilograme de cafea/an/cap de locuitor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite