COMENTARIUL ZILEI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BNR ia in piept "problemele succesului" Cu vreo zece zile in urma, ziaristilor de la Palatul Victoria le-a fost dat sa auda, in premiera, un lucru cu adevarat iesit din comun. Ministrul Finantelor,

BNR ia in piept "problemele succesului"
Cu vreo zece zile in urma, ziaristilor de la Palatul Victoria le-a fost dat sa auda, in premiera, un lucru cu adevarat iesit din comun. Ministrul Finantelor, la unison cu guvernatorul BNR, a declarat ca Romania se confrunta nici mai mult, nici mai putin, decat cu problemele succesului. Atunci cand economia creste intr-un ritm atat de inalt, inflatia scade vertiginos si rezervele internationale se-ntremeaza pe zi ce trece (acestea sunt succesele enuntate de seful Finantelor), atunci apar "problemele" cu pricina - mai dificil de rezolvat decat cele grave cu care s-a confruntat Romania ani de zile, a completat guvernatorul. In aceeasi logica si nu altcumva trebuie perceput si noul acord cu FMI, ca unul "de iesire", care trateaza alte dificultati macro-economice decat cele cu care ne-am obisnuit de-atata amar de vreme. Banii sunt suficienti, credibilitatea si integrarea in Uniunea Europeana - astea sunt cele doua motive "mari si late" pentru care Romania mai are nevoie de inca un acord cu Fondul, poate ultimul. Peste un an si o luna va aparea pe piata si leul greu sau nou, insemnul monetar al tranzitiei incheiate, al unei ere cu preturi stabile si inflatie scazuta - a mai anuntat guvernatorul BNR. Desigur, acordul cu FMI, ce va intra in discutie luna viitoare la Washington, contine o serie de clauze dure, cum ar fi, de exemplu, chinga celui mai strans deficit bugetar din ultimii 14 ani, ori disponibilizarea a zeci de mii de persoane, lucruri care cu greu pot fi asimilate tratamentului "problemelor succesului". Aceasta nu impiedica insa deloc autoritatile sa imprastie peste tara mesaje pline de optimism. "To do list"-ul depus de Guvern la Bruxelles este bifat la zi, iar premierul, urmat de presedinte, uzeaza, in ultimele zile, de o noua formula, din arsenalul autosugestiei: "Romania este membra de facto a Uniunii Europene". In tot acest concert tonifiant pentru sustinerea moralului la cote inalte, o realitate macroeconomica la vedere face nota discordanta. Este vorba despre revoltatoarea diferenta intre rata prognozata a inflatiei si dobanzile la credite practicate de banci. De la a bate saua sa priceapa iapa, atat ministrul Finantelor, cat si premierul insusi, ca reprezentanti ai statului, au cerut aproape pe sleau bancilor comerciale sa coboare dobanzile. Pana acum, BCR, banca inca de stat, este singura care "s-a simtit" la apelul guvernantilor, anuntand o scadere a dobanzilor la imprumuturile populatiei. Celelalte asteapta semnalul BNR, in speta reducerea dobanzii de interventie, respectiv al Ministerului de Finante care trebuie sa scada dobanda la titlurile de stat. Primul dintre evenimente este asteptat sa se produca saptamana aceasta. Banca Nationala este, asadar, prima care trebuie sa dea piept cu "problemele succesului". Autoritatea monetara intra "in plin" in dilema dobanzilor, aceea care, potrivit lui Mugur Isarescu, l-a preocupat vreme de 4 ani de zile, pe omologul sau ceh: "daca reduci dobanzile, nu ajuti dezinflatia, daca le tii ridicate, incurajezi miscarile speculative". Ciudat, dar despre motivul cresterii succesive si repetate a dobanzii de interventie in ultimele luni, si anume cresterea exploziva a importurilor, nu se mai aude nimic. Sa fi ajuns autoritatile la concluzia de bun-simt ca nu creditele sunt de vina pentru importurile explozive si deficitul urias, ci intreprinderile de stat care importa in nestire, fara ca acest consum valutar sa se regaseasca in valoarea marfurilor vandute? Ar fi un pas urias, inclusiv in recunoasterea faptului ca succesul cresterii economice bazate pe importuri este o problema ce trebuie musai si rapid tratata.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite